• tânărul diagnosticat cu sindrom Asperger desenează o detaliată hartă color a oraşului, cu străzi, parcări şi magazine, inspirându-se din aplicaţia Google Maps • în locurile în care consideră că ar trebui să existe „ceva”, completează din propria imaginaţie • aşa, bunăoară, a desenat „Aeroportul Brăilei” care ar trebui să fie amplasat, spune artistul, în partea de sud a oraşului • o astfel de hartă nu a mai fost realizată niciodată şi Silviu vrea să fie primul care se încumetă să creeze o astfel de minunăţie • în paralel, îşi ajută mama în gospodărie
De două săptămâni, de când nu a mai ieşit din casă, Silviu, artistul autist, s-a apucat să realizeze desene în grafit şi liner, toate în format A3. Dar Silviu nu realizează orice fel de desen. El desenează acum o uriaşă hartă a Brăilei, cu străzi, parcări şi magazine, inspirându-se din aplicaţia Google Maps. A terminat, deja, sudul oraşului, cu supermarketul Carrefour şi cartierele Viziru-Radu Negru, până la Bariera Călăraşilor, iar acum trasează de zor străzi, blocuri, magazine, ca să-şi ducă proiectul la bun sfârşit. Iar unde consideră că ar fi nimerit, adaugă câte un obiectiv nou. Aşa, bunăoară, a desenat „Aeroportul Brăilei”, care ar trebui construit undeva în zona de sub a oraşului.
Carrefour şi Kaufland, imortalizate pe hârtie
„Ideea realizării unei hărţi detaliate a oraşului i-a venit încă din anul 2012, însă acum intenţionează să ducă proiectul la bun sfârşit. Mai întâi, trasează contururile cu creion mecanic, pe coli de 30x40 cm (format A3), după care foloseşte linere şi, unde e cazul, carioci. După ce finalizează trei astfel de desene, le lipeşte, ca să obţină imaginea de ansamblu a zonei. În locurile în care consideră că ar trebui să existe „ceva”, completează din propria imaginaţie, aşa cum a făcut cu Aeroportul Brăila”, ne-a mărturisit mama lui Silviu, Daniela. Bineînţeles, discuţia a avut loc telefonic şi pe Messenger, pentru că suntem în izolare din pricina pandemiei de Coronavirus, şi nu ieşim din casă.
„Amândoi participăm la treburile casei, în timp ce soţul este plecat la serviciu. Ne ajutăm unul pe celălalt: eu sunt cu aprovizionarea, în timp ce Silviu dezinfectează produsele”, a mai spus mama artistului autist, care s-a arătat tare mândră de priceperea şi de hărnicia de care dă dovadă acesta.
Imediat ce termină cu treburile domestice, Silviu se aşează la birou şi se apucă să traseze linii şi curbe. Şi să coloreze detaliile. Aşa a realizat parcarea şi supermarketul Carrefour, Spitalul Judeţean de Urgenţă, Kaufland-ul din Viziru, zona Pistruiatul, cartierele Viziru, Radu Negru, Călăraşi IV. Toate, în două săptămâni!
Silviu consideră că, deşi hărţile lui sunt greu de realizat, pentru că necesită multă muncă, le desenează cu plăcere. Este nerăbdător să vadă ce iese la final. O astfel de hartă nu a mai fost realizată niciodată şi Silviu vrea să fie primul care se încumetă să creeze o astfel de minunăţie.
Dar Silviu-Valentin Fătu, artistul-autist, nu a fost mereu fericit. Încă de la naştere, a fost nevoit să lupte pentru viaţa sa (s-a născut în comă) pentru ca, în final, să urmeze Şcoala Waldorf şi Liceul de Arte „Hariclea Darclee”. Identificat cu sindrom Asperger, Silviu şi-a găsit refugiul în desen şi lego. La vârsta de 4 ani, realiza complicate construcţii din lego, iar până la vârsta de 22 de ani a realizat peste 400 de lucrări - desene în grafit, liner şi tuş, aşternute pe hârtie.
Silviu a învins moartea şi a ajuns un adevărat geniu. Cunoaşte istorie şi geografie şi desenează la fel de bine catedrale, hărţi şi străzi şi reproduce întocmai, inspirându-se din mediul virtual, imagini ale câmpurilor de bătaie din Primul şi Al Doilea Război Mondial, cu indicarea contingentelor participante la conflict. Tot el descrie bătălia şi tehnica de luptă folosită de beligeranţi de parcă ar fi fost acolo.
Silviu a realizat, printre altele, „Cathedrale de Chartes”, „Plan general de Saline de Chaux”, basilica „Santa Susana” din Roma, „Opera Garnier”, „Chateau de Maisons Laffitte”. Acum, când este nevoit să stea în casă, îi ies adevărate opere de artă din mâini.