În week end-ul trecut, stadionul Voinţa din Sibiu a găzduit etapa a 4-a a Campionatului Naţional de dirt track, penultima din acest an în România, ultima rundă, a 5-a, urmând a se derula în luna octombrie, la Târgovişte, în Bulgaria.
La juniori, întrecerile au fost dominate de reprezentanţii Clubului Sportiv Municipal, Gabriel Comănescu şi Ionel Văleanu, brăilenii ocupând prima poziţie şi, respectiv, locul al doilea în clasamentul etapei.
Concursul seniorilor a fost câştigat de bulgarul Milen Manev, celelalte locuri fruntaşe fiind adjudecate în ordine de Chavdar Cerven, Fănică Popa, învingător în patru manşe, şi Alexandru Toma, care s-a impus în doar două curse.
Finala acestei competiţii româno-bulgare va decide ierahia generală, iar dacă în acest clasament brăilenii nu mai au şanse să obţină primul loc, în cel pe naţiuni CSM Brăila îşi poate adjudeca ambele titluri naţionale, la seniori şi juniori.
"Nu am contat în lupta pentru prima poziţie la Sibiu pentru că am concurat pe motocicletele juniorilor, motoarele noastre fiind în continuare la reparat. În aceste condiţii nu am prea avut şanse la victorie în faţa lui Manev. Sper să ne putem antrena cât mai curând în condiţii bune, pentru că pe 4 septembrie, în Polonia, va avea loc prima etapă a Cupei MACEC", a declarat Alexandru Toma, campionul naţional en titre de seniori al României.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.