Si totuşi, călătoriile spre Marte sunt periculoase! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Si totuşi, călătoriile spre Marte sunt periculoase!

O expunere de durată la radiaţiile cosmice, care îi „bombardează" pe astronauţi în timpul misiunilor spaţiale prelungite, precum viitoarele călătorii spre Marte, afectează sistemul nervors central şi generează deficienţe cognitive permanente, susţin oamenii de ştiinţă.
„Există motive de îngrijorare că (pe termen lung) radiaţiile cosmice pot conduce la deficienţe cognitive, efect care este probabil să se producă la oameni, la fel cum se produce şi la şoareci", a declarat coautorul acestui studiu, Charles Limoli, neurolog la Universitatea din California, din Irvine, scrie agerpres.ro.
„Nu este o veste bună pentru astronauţii care vor efectua o astfel de călătorie de doi sau trei ani, dus-întors, pe Marte", a apreciat cercetătorul, principalul autor al unui ultim studiu pe această temă, publicat în revista americană Science Advances.
„Scăderea capacităţii de lucru, deficitul de memorie şi pierderea cunoştinţei, ca şi dificultăţi de concentrare, care apar în timpul zborurilor îndelungate în spaţiu, vor afecta activităţile esenţiale ale acestor misiuni spaţiale", a explicat specialistul american. „Aceste radiaţii cosmice ar putea altera capacităţile cognitive ale astronauţilor pentru întreaga lor viaţă", a adăugat el.

Protejaţi de magnetosfera terestră

Pentru acest experiment, cercetătorii americani au supus mai mulţi şoareci de laborator unui flux de radiaţii cu particule cu sarcină electrică, în Laboratorul Naţional Brookhaven din statul New York. S-a constatat că radiaţiile au generat apariţia unor inflamaţii în creierele animalelor, care au perturbat transmiterea semnalelor nervoase. Scanările ulterioare au arătat că reţeaua de comunicare din creier fusese alterată prin reducerea structurilor neuronale. Aceste fenomene au antrenat o scădere a performanţelor de învăţare şi memorare. Chiar dacă un astfel de deficit cognitiv apare după câteva luni, durata misiunilor către Marte ar fi suficientă pentru instalarea respectivelor simptome, a precizat profesorul Limoli. În privinţa astronauţilor de pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS), care stau pe orbită şase luni, ei nu sunt expuşi la o intensitate atât de mare a radiaţiilor cosmice, fiind protejaţi de magnetosfera terestră. ISS se află pe o orbită terestră la o altitudine cuprinsă între 350 şi 400 kilometri.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro