In prima parte a articolului sau, jurnalistul american Matt Welch a facut o trecere in revista a modului in care considera domnia sa ca un fenomen al pop culture precum serialul Dallas, care a facut furori in Romania anilor ’80 a devenit sursa de inspiratie a noilor capitalisti autohtoni de dupa Revolutia din 1989. Schimbarea acelei mentalitati, crede Welch, va veni odata cu manifestarile noii culturi pop din Romania si a spiritului sau protestatar.
Alegerile din iunie 2004, alimentate de tineret, au schimbat calculele politice ale tarii si le-au oferit liberalilor un avantaj considerabil inaintea alegerilor nationale din noiembrie 2004. (in majoritatea tarilor Europei, si in mod special in zona post-comunista, liberal inseamna anti-comunist). Cind apele s-au linistit in decembrie, primarul Bucurestiului, liderul democrat Traian Basescu, a devenit noul presedinte, iar Calin Popescu-Tariceanu din partea Partidului National Liberal, prim-ministru. Pentru numai a doua oara de la executarea lui Ceausescu din ajunul Craciunului in 1989, reformatori anti-comunisti conduceau tara, multumita in mare masura voturilor si activitatii culturale ale unei noi generatii care stie mai multe despre gangsta rap decit despre Dallas. J.R.-ii grasi si oligarhici ai PSD au cedat, dind din picioare si urlind, in fata grupurilor de Eminemi antreprenori.
J.R. vs. Imperiul cel Rau
Sint trei lucruri pe lume despre care romanii nu vor sa vorbeasca cu strainii: vampiri, orfani si Dallas. O tara mindra si nesigura pe sine, constienta dureros de presa proasta de care se bucura, Romania a ajuns sa isi renege cliseele - sclavia infantila si prostitutia organizata; ciinii vagabonzi care bintuie toate orasele mari (o ramasita a infioratoarei campanii de “sistematizare” din anii ’80 a lui Ceausescu, prin care cartiere istorice pe peste tot in tara, cu cladiri de nepretuit si sute de mii de locuitori au fost rase de pe fata pamintului, obligindu-i pe oameni sa se mute in locuinte noi in care nu isi puteau aduce animalele); titlurile de “zona crepusculara” (“Preotul nu se considera vinovat dupa crucificarea calugaritei”), care ajung in locuri precum ananova.com si “Oddly Enough” de pe yahoo.com.
Dar, ca toate cliseele din lume, si acestea contin mari graunte de adevar. In Romania chiar exista o credinta pre-crestina in unele regiuni ale acestei tari locuite de milenii, dupa care raposatii se intorc din cind in cind si citeodata chiar ucid membri de familie, cel putin pina cind le sint strapunse inimile cu o teapa, sau fierte si mincate. (Am petrecut un weekend intr-un satuc din sudul tarii, unde, dupa ce au negat cu vehementa existenta vampirilor, locuitorii mi-au spus povesti despre unchiul vecinului, a carui inima a trebuit arsa si bauta cu ceai si despre tatal gradinarului al carui parinte face vizite inopinate de dincolo de mormint etc). Orfanii sint si ei omni-prezenti pe strazile Bucurestiului, iar legile adoptiilor internationale (care gasesc Statele Unite si Uniunea Europeana la poluri opuse) ramin un ghimpe permanent in coasta diplomatica a Romaniei.
Dar, spre deosebire de cei care nu isi gasesc linistea eterna sau parintii, Dallas chiar a jucat un rol tangibil in rasturnarea lui Ceausescu si in ceea ce a urmat dupa. Si intr-o asa de mare masura incit Larry Hagman, actorul care l-a interpretat pe J.R. a aparut frecvent in Romania pozind in utilizator de benzina in campaniile publicitare ale companiei rusesti de produse petroliere Lukoil (“Alegerea unui texan adevarat”). “Bucurestenii ma abordeaza pe strada cu lacrimi in ochi si imi spun ca J.R. le-a salvat tara”, a declarat Hagman pentru revista People in 2000. Aceia dintre romani care nu se vor asociati cu asemenea ocupatii frivole neaga la inceput ca ar fi dat vreo atentie cit de mica serialului difuzat seara, dar dupa citeva paharele de tuica, bautura nationala facuta din prune si care iti ridica parul din cap, se ofera sa iti relateze anecdote obscure din partea a treia a serialului sau sa iti cinte slagare create despre Bobby si Pam. Romancele visau la hainele doamnelor din familia Ewing si la bucatariile lor enorme, iar romanii se infiorau la ideea libertatii de a-si face sau desface singuri soarta. “Ala care a hotarit sa difuzeze Dallas, ii spune regizorul Cristi Puiu (38 de ani) sotiei mele, a fost un dobitoc care i-a judecat in mod gresit pe oameni”.
Povestea reala despre cum a ajuns Dallas in Romania nu a fost niciodata spusa asa cum se cuvine in engleza. Dupa Hagman, “Ceausescu avea trei ore de televiziune - doua erau discursuri politice, iar una era un episod din Dallas - ca sa arate coruptia din America. Oamenii s-au uitat si si-au zis de ce nu avem si noi asa ceva? Asa ca l-au dat jos si l-au impuscat”. Spusa in felul asta, povestea e colorata si amuzanta, dar nu e adevarata.
De fapt, manipularea de catre dictator a televiziunii e un exemplu graitor despre cum liderii stalinisti nu au mai reusit sa opreasca geniul culturii populare odata ce i s-a dat friu liber. Sint multi care sint surprinsi sa descopere ca Romania nu a fost intotdeauna inapoiata in domeniul audio-vizualului. Dimpotriva, de prin 1965 pina prin 1980 “a fost o epoca de aur”, imi spune Alfred Bulai, prodecan al Facultatii de Stiinte Politice din cadrul Scolii Nationale de Studii Politice si Administratie Publica.
“Dupa invadarea Cehoslovaciei in 1968, spune Bulai, Ceausescu a inteles - in mod corect - ca ar putea sa fie un personaj important in zona asta”. Asa ca a rupt legaturile cu Moscova, a condamnat invazia si a devenit dictatorul estic favorit al Occidentului, premiat cu o vizita oficiala a presedintelui Nixon in 1969, cu statutul de natiune cea mai favorizata in 1972, si chiar cu un ordin onorific de cavaler din partea Reginei Angliei, in 1978. Parte integranta a acestei pozitii de mediator intre puterile lumii - un joc pe care Romania si vecina ei, Bulgaria, l-au jucat timp de secole - a fost si “deschiderea la cultura occidentala”, dupa cum imi spune Bulai.
Televiziunea nationala a devenit in aceasta perioada atit o modalitate de prezentare proprie, cit si element al schimbarii, prin usurarea restrictiilor de continut, prin angajarea de scenaristi tineri care sa creeze grile de program originale si prin importul de filme si seriale de prima mina din Statele Unite, Marea Britanie si Franta. Adolescentii romani studiau in strainatate si se intorceau acasa ca sa raspindeasca vesti despre diversele fermente contra-culturale din lumea intreaga, iar atitudinea lor si-a gasit loc si in media audio-vizuala. “Totul era foarte dinamic, prezenta o alta minte, o maniera diferita de a gindi”, mai spune Bulai. “Televiziunea publica era foarte proaspata”.
Atit de proaspata incit in 1971, UNESCO a plasat Televiziunea Romana pe locul 6 in continentul european. “Sa fii al saselea in Europa pe baza unor asemenea critetii, isi aminteste Ion Ionel, director adjunct de programe la Televiziunea Romana, si care a facut parte din acest nou val, era - vai! - atit de placut!”. Ionel este cel care a adus Dallas in Romania chiar la finalul mini-glasnost-ului si l-a mentinut chiar si dupa ce Ceausescu a inchis aceasta usa a posibilitatilor.
Directorul de programe cu figura rubiconda a vazut primele episoade ale serialului la un festival international, la putina vreme dupa debutul sau american din 2 aprilie 1978 si a fost cucerit pe loc. “Publicul trebuie sa vada aceste serial!”, isi aminteste el. “Era, in fine, ceva impresionant, frumos!”. Pozitia critica a serialului cu privire la capitalismul texan a ajutat la trecerea de cenzorul sef al televiziunii, dar Ionel sustine ca nu asta a fost elementul esential in propriul lui entuziasm. Asa ca, dupa putina editare a unei scene amoroase pe o capita de fin dintre Ray Krebbs si Lucy Ewing din episodul pilot, prima parte a Dallas-ului si-a avut premiera in Romania pe 25 august 1979. Romanii au innebunit instantaneu. (va urma) (traducere de George Sipos)
Alegerile din iunie 2004, alimentate de tineret, au schimbat calculele politice ale tarii si le-au oferit liberalilor un avantaj considerabil inaintea alegerilor nationale din noiembrie 2004. (in majoritatea tarilor Europei, si in mod special in zona post-comunista, liberal inseamna anti-comunist). Cind apele s-au linistit in decembrie, primarul Bucurestiului, liderul democrat Traian Basescu, a devenit noul presedinte, iar Calin Popescu-Tariceanu din partea Partidului National Liberal, prim-ministru. Pentru numai a doua oara de la executarea lui Ceausescu din ajunul Craciunului in 1989, reformatori anti-comunisti conduceau tara, multumita in mare masura voturilor si activitatii culturale ale unei noi generatii care stie mai multe despre gangsta rap decit despre Dallas. J.R.-ii grasi si oligarhici ai PSD au cedat, dind din picioare si urlind, in fata grupurilor de Eminemi antreprenori.
J.R. vs. Imperiul cel Rau
Sint trei lucruri pe lume despre care romanii nu vor sa vorbeasca cu strainii: vampiri, orfani si Dallas. O tara mindra si nesigura pe sine, constienta dureros de presa proasta de care se bucura, Romania a ajuns sa isi renege cliseele - sclavia infantila si prostitutia organizata; ciinii vagabonzi care bintuie toate orasele mari (o ramasita a infioratoarei campanii de “sistematizare” din anii ’80 a lui Ceausescu, prin care cartiere istorice pe peste tot in tara, cu cladiri de nepretuit si sute de mii de locuitori au fost rase de pe fata pamintului, obligindu-i pe oameni sa se mute in locuinte noi in care nu isi puteau aduce animalele); titlurile de “zona crepusculara” (“Preotul nu se considera vinovat dupa crucificarea calugaritei”), care ajung in locuri precum ananova.com si “Oddly Enough” de pe yahoo.com.
Dar, ca toate cliseele din lume, si acestea contin mari graunte de adevar. In Romania chiar exista o credinta pre-crestina in unele regiuni ale acestei tari locuite de milenii, dupa care raposatii se intorc din cind in cind si citeodata chiar ucid membri de familie, cel putin pina cind le sint strapunse inimile cu o teapa, sau fierte si mincate. (Am petrecut un weekend intr-un satuc din sudul tarii, unde, dupa ce au negat cu vehementa existenta vampirilor, locuitorii mi-au spus povesti despre unchiul vecinului, a carui inima a trebuit arsa si bauta cu ceai si despre tatal gradinarului al carui parinte face vizite inopinate de dincolo de mormint etc). Orfanii sint si ei omni-prezenti pe strazile Bucurestiului, iar legile adoptiilor internationale (care gasesc Statele Unite si Uniunea Europeana la poluri opuse) ramin un ghimpe permanent in coasta diplomatica a Romaniei.
Dar, spre deosebire de cei care nu isi gasesc linistea eterna sau parintii, Dallas chiar a jucat un rol tangibil in rasturnarea lui Ceausescu si in ceea ce a urmat dupa. Si intr-o asa de mare masura incit Larry Hagman, actorul care l-a interpretat pe J.R. a aparut frecvent in Romania pozind in utilizator de benzina in campaniile publicitare ale companiei rusesti de produse petroliere Lukoil (“Alegerea unui texan adevarat”). “Bucurestenii ma abordeaza pe strada cu lacrimi in ochi si imi spun ca J.R. le-a salvat tara”, a declarat Hagman pentru revista People in 2000. Aceia dintre romani care nu se vor asociati cu asemenea ocupatii frivole neaga la inceput ca ar fi dat vreo atentie cit de mica serialului difuzat seara, dar dupa citeva paharele de tuica, bautura nationala facuta din prune si care iti ridica parul din cap, se ofera sa iti relateze anecdote obscure din partea a treia a serialului sau sa iti cinte slagare create despre Bobby si Pam. Romancele visau la hainele doamnelor din familia Ewing si la bucatariile lor enorme, iar romanii se infiorau la ideea libertatii de a-si face sau desface singuri soarta. “Ala care a hotarit sa difuzeze Dallas, ii spune regizorul Cristi Puiu (38 de ani) sotiei mele, a fost un dobitoc care i-a judecat in mod gresit pe oameni”.
Povestea reala despre cum a ajuns Dallas in Romania nu a fost niciodata spusa asa cum se cuvine in engleza. Dupa Hagman, “Ceausescu avea trei ore de televiziune - doua erau discursuri politice, iar una era un episod din Dallas - ca sa arate coruptia din America. Oamenii s-au uitat si si-au zis de ce nu avem si noi asa ceva? Asa ca l-au dat jos si l-au impuscat”. Spusa in felul asta, povestea e colorata si amuzanta, dar nu e adevarata.
De fapt, manipularea de catre dictator a televiziunii e un exemplu graitor despre cum liderii stalinisti nu au mai reusit sa opreasca geniul culturii populare odata ce i s-a dat friu liber. Sint multi care sint surprinsi sa descopere ca Romania nu a fost intotdeauna inapoiata in domeniul audio-vizualului. Dimpotriva, de prin 1965 pina prin 1980 “a fost o epoca de aur”, imi spune Alfred Bulai, prodecan al Facultatii de Stiinte Politice din cadrul Scolii Nationale de Studii Politice si Administratie Publica.
“Dupa invadarea Cehoslovaciei in 1968, spune Bulai, Ceausescu a inteles - in mod corect - ca ar putea sa fie un personaj important in zona asta”. Asa ca a rupt legaturile cu Moscova, a condamnat invazia si a devenit dictatorul estic favorit al Occidentului, premiat cu o vizita oficiala a presedintelui Nixon in 1969, cu statutul de natiune cea mai favorizata in 1972, si chiar cu un ordin onorific de cavaler din partea Reginei Angliei, in 1978. Parte integranta a acestei pozitii de mediator intre puterile lumii - un joc pe care Romania si vecina ei, Bulgaria, l-au jucat timp de secole - a fost si “deschiderea la cultura occidentala”, dupa cum imi spune Bulai.
Televiziunea nationala a devenit in aceasta perioada atit o modalitate de prezentare proprie, cit si element al schimbarii, prin usurarea restrictiilor de continut, prin angajarea de scenaristi tineri care sa creeze grile de program originale si prin importul de filme si seriale de prima mina din Statele Unite, Marea Britanie si Franta. Adolescentii romani studiau in strainatate si se intorceau acasa ca sa raspindeasca vesti despre diversele fermente contra-culturale din lumea intreaga, iar atitudinea lor si-a gasit loc si in media audio-vizuala. “Totul era foarte dinamic, prezenta o alta minte, o maniera diferita de a gindi”, mai spune Bulai. “Televiziunea publica era foarte proaspata”.
Atit de proaspata incit in 1971, UNESCO a plasat Televiziunea Romana pe locul 6 in continentul european. “Sa fii al saselea in Europa pe baza unor asemenea critetii, isi aminteste Ion Ionel, director adjunct de programe la Televiziunea Romana, si care a facut parte din acest nou val, era - vai! - atit de placut!”. Ionel este cel care a adus Dallas in Romania chiar la finalul mini-glasnost-ului si l-a mentinut chiar si dupa ce Ceausescu a inchis aceasta usa a posibilitatilor.
Directorul de programe cu figura rubiconda a vazut primele episoade ale serialului la un festival international, la putina vreme dupa debutul sau american din 2 aprilie 1978 si a fost cucerit pe loc. “Publicul trebuie sa vada aceste serial!”, isi aminteste el. “Era, in fine, ceva impresionant, frumos!”. Pozitia critica a serialului cu privire la capitalismul texan a ajutat la trecerea de cenzorul sef al televiziunii, dar Ionel sustine ca nu asta a fost elementul esential in propriul lui entuziasm. Asa ca, dupa putina editare a unei scene amoroase pe o capita de fin dintre Ray Krebbs si Lucy Ewing din episodul pilot, prima parte a Dallas-ului si-a avut premiera in Romania pe 25 august 1979. Romanii au innebunit instantaneu. (va urma) (traducere de George Sipos)
