Jay hoinari un timp pe strazile din daCiti. Din loc in loc, pavajul era dislocat de radacini, iar luminile erau stinse. In jurul celor aprinse zburau fluturi de noapte. Un canal refulase, formind in jur o baltoaca urit mirositoare. Probabil undeva in adincuri ceva vroia sa arunce oamenilor in fata propria lor mizerie. Inca o zona care va fi in curind abandonata. Perimetrul orasului privat, cel numit daCiti si aflat in proprietatea citorva clanuri puternice si bogate, era din ce in ce mai restrins. Cind zidurile vilelor se prabuseau sub presiunea vegetatiei, cind insecte si serpi si soareci napadeau spatiul locuibil, cind aparatele refuzau sa mai functioneze fara vreun motiv aparent, cind virusi si bacterii provocau noi si noi boli de multe ori incurabile, oricit de puternic si bogat ai fi fost, trebuia sa pleci. In alt oras privat sau intr-o colonie exterioara. Populatia scadea, in special cea umana. Istoria spunea ca, inainte de Sharia, nu mai exista nici un colt pe planeta care sa nu fi fost controlat de oameni. Natura parea ca pierduse razboiul cu civilizatia tehnologica. Iar acum... in nici doua sute de ani, populatia umana de pe Pamint scazuse la o treime. Celelalte specii inteligente nu suplineau golul. Nu faceau decit sa profite de tehnologia umana, adaptind-o la specificul lor anatomic si aplicindu-i filosofia lor. Nici ele nu prea prosperau, desi existau miscari care ii numeau mercenari ai Shariei si propavaduiau excluderea lor. Lui Jay, care traise toata viata intr-o periferie populata de un amestec pestrit de specii si rase, i se parea absurd. Chanka cimpanzeul suferea din cauza Shariei la fel ca si ea. La fel ca si Kurt, care era alb si bogat.
Ajunsa in cartierul indicat, Jay activa detectorul primit, urmarind apoi semnalul slab. Obisnuita cu detectarea semnalelor ID, putea sa-si dea seama ca era un semnal "infundat", adica atenuat in mod voit pentru a fi mai greu de urmarit. Cu atit mai bine, Jim va fi in siguranta... dupa.
Era liniste in jur. In curind se va lumina de ziua, va incepe activitatea diurna, dar acum era pustiu si liniste. Cei care preferau activitatile nocturne se retrasesera, ceilalti nu se trezisera inca. Probabil si tinta - Jay il identifica in mintea ei doar cu termenul de "tinta" - dormea intr-una din incaperile cladirilor darapanate din jur. Detectorul ii arata cu precizie in care din ele. Era un bloc mare, cu multe etaje, care avusese destinatii diverse in viata lui. Acum era paraginit pe dinafara, dar locuit aproape in intregime. La primul nivel erau doua sali de rugaciune a doua secte diferite, un centru de pariuri fara specific definit si un cabinet de control medical al Federatiei. Etajul urmator era ocupat in intregime de un azil, cu toate dotarile necesare, sau cel putin cu ce mai ramasese din ele. Deasupra incepeau locuintele particulare.
Intra intr-una din salile de rugaciune. Nu era nimeni, cu exceptia unui cimpanzeu adolescent adormit pe o banca sub reprezentarea ingerului Tuturor. Trecu usor pe linga el, intra in spalator si de acolo se strecura pe ceea ce fusese cindva o scara de serviciu, acum abandonata. Era intuneric.
Astepta un timp, dar nu misca nimeni. Afara incepuse sa se lumineze, interiorul cladirii raminea insa in bezna. Soarele trebuia sa se ridice mult si sa straluceasca puternic ca sa patrunda prin cele doua luminatoare prafuite de la capetele coridorului. Cunostea tipul asta de cladiri, traise intr-una din ele inainte...
Pe coridorul de la etajul superior se auzira pasi apasati, era o primata de talie mare sau un om solid, in orice caz cineva cu care n-ar fi fost bine sa se intilneasca fata in fata, in intuneric, intr-o cladire straina. Era cazul sa se grabeasca.
Usa locuintei tintei avea un sistem de protectie simplu, usor de dezactivat, iar Jay il facu repede sa-i cedeze. Impinse usa cu grija. Inauntru era lumina, locatarii nu se ostenisera sa inchida usile sau sa opacizeze geamurile, iar soarele diminetii inunda intregul apartament prin ferestrele imense. Una din camere era goala. In cealalta, pe o saltea asezata direct pe podea, dormea incolacit un ciine roscat. Nu era tinta ei. Nu putea fi tinta ei! Jim n-ar fi putut amagi multa vreme autoritatile purtind cipul ID al unui ciine! Dealtfel, detectorul ii indica o alta directie, undeva in stinga ei.
Numai ca in stinga nu era nimic.
Asta nu era bine.
Pina sa apuce sa ia vreo hotarire, o lama de fibre ceramice ameninta sa-i taie gitul la prima miscare nepermisa, iar mina unui barbat o deposeda rapid de arma si detector. O usa mascata! Ar fi trebuit sa-si dea seama ca mai exista o incapere in apartament. Pornise de la ideea gresita ca locuitorii cladirii erau renegati saraci, aparentele inseala. Apartamentul era mult prea bine utilat si mult prea mare pentru doar doua persoane traind din cartela de azil. Erau traficanti sau intermediari, pe care un rival voia sa-i puna la punct, sau sa se razbune, si o angajase pe ea sa le rezolve problemele dificile.
Ciinele roscat se ridica in picioare si se intinse.
- Ca sa vezi, au angajat o novice! Nu te-am mai vazut printre noi.
Barbatul ii rasuci miinile la spate si o impinse in mijlocul camerei.
- Presupun ca habar n-ai de ce esti aici, spuse.
"Ba da, stiu prea bine", gindi Jay. Nu-si dadea seama daca cei doi se vor multumi sa rida de ea si s-o arunce apoi in strada, sau aveau de gind sa-i trimita capul intr-un colet pe adresa angajatorului. Se hotari sa faca pe proasta.
- Sint aici pentru bani.
Jumatate de adevar reprezinta minciuna perfecta.
Barbatul rise. Ar fi putut fi un alter-ego perfect pentru Jim. Era inalt, solid, cu pielea putin mai deschisa ca a lui, si aproape de aceeasi virsta. Avea un implant auditiv si o cicatrice fina pe obrazul drept, pe care o pastra probabil din cochetarie. O imobiliza cu o mina, iar cu cealalta plimba lama cutitului pe gitul ei.
- Oricit ti-ar fi promis, e putin, rise roscatul. intotdeauna pretul pentru astfel de actiuni e mult prea mic, fiindca niciodata nu acopera si efectele ulterioare, uitarea nu e inclusa in pret... Nu sint "mercenar al Shariei" cum spun frumosii aia sclivisiti. Sint un borfas ca toti ceilalti si-mi duc viata cum pot si eu.
Se considera vizat el, nu barbatul. Poate ca era mai important sau poate era doar plin de sine.
- Esti un spargator bun, dar un asasin prost.
- Pot invata, zise Jay cautind cu disperare o cale de a se elibera si de a repune mina pe arma. Confuzia era in favoarea ei, atita timp cit nu exista un dusman bine definit caruia sa i se trimita parti din ea drept avertisment putea spera sa scape cu viata.
- Sa nu crezi ca e o meserie ca oricare alta, continua ciinele dindu-i ocol. Asta nu se invata, asta se simte, se naste o data cu tine. Zici ca ai venit pentru bani? Gresit! Cine alege calea mortii pentru a cistiga bani greseste. A ucide nu e un mod de imbogatire, e un mod de a trai. O faci din instinct, o faci din placere. Daca nu simti moartea alergind in singele tau, din stomac pina in virful degetelor, daca nu simti frica odata cu victima, durerea odata cu victima, eliberarea odata cu victima, totul e in zadar. Nici macar n-are rost sa incerci. A ucide inseamna a trai mai multe vieti concomitent, a te multiplica precum vintul si ploaia, precum Sharia. Trebuie sa ai curaj nebun si sa te temi nebuneste. Te-am simtit, tie nu-ti era frica. Nu poti gasi curaj daca nu ti-e frica, asa cum nu poti ucide pe cineva caruia nu-i e frica de moarte.
- Tie nu ti-e... frica?
- Mi-e frica de Sharia. Stramosii mei au venit din salbaticie sa traiasca alaturi de oameni. I-au ajutat sa defriseze paduri. I-au ajutat sa construiasca orase in deserturi. I-au ajutat sa ucida alte animale. I-au ajutat sa otraveasca pamintul si apele. Au ajutat oamenii sa se omoare intre ei si s-au omorit intre ei pentru placerea oamenilor. Iar acum ma tem de razbunare. Ma tem de Sharia asa cum se tem oamenii.
- De Sharia ne temem toti...
Strinsoarea slabise putin. Lama incremenise la o distanta ceva mai mare de gitul lui Jay, dar tot era riscanta o tentativa de evadare. Barbatul era puternic si probabil antrenat, iar ciinele filosof avea reflexele mult mai bune decit ale ei. Daca cei doi puneau actiunea ei pe seama extremistilor rasisti, ii raminea o sansa spunindu-le adevarul. Ea era, la urma urmei, doar un executant, iar motivele pentru care cineva dorea moartea altcuiva ii erau indiferente, atita timp cit putea trage foloase din asta. Dar mai ales, atita timp cit raminea in viata.
- Uite ce e, zise, eu nu am nimic cu nimeni. Habar n-am ce au altii cu voi. Nu cred in superioritatea oamenilor si nici nu consider speciile non-umane "mercenari ai Shariei". Am doar nevoie de bani si am apelat la... metoda asta.
Evita in ultimul moment sa pomeneasca de "ultima solutie". Pentru ea cei doi erau necunoscuti, dar ei isi cunosteau dusmanii.
- Cum spui tu, fetito, si sint chiar convins ca banii iti trebuie pentru un scop nobil! Numai ca ai dat-o in bara. N-o sa-ti primesti recompensa.
- Ghinion.
- Nu exista cistiguri usoare, stii asta, nu? Nimeni nu primeste recompense pe degeaba...
Ciinele roscat se pregati sa lanseze o noua tirada, dar se opri si ciuli urechile. De pe coridor se auzea un sopotit slab, si inainte ca ei sa se poata pune la adapost usa zbura si inauntru navalira doua namile inarmate si cu fetele acoperite cu masti respiratorii, din cele care se folosesc in mediu acvatic. Unul din ei avea fixata, la nivelul ochilor, o camera de filmat. Jay intelese imediat ca noii veniti nu reprezentau o sansa pentru ea, ci mai degraba moartea sigura. Cei doi venisera sa execute "animalul", "mercenarul Shariei", si nu intentionau sa lase in urma martori.
Mascatii incepura sa traga, razele armelor lor maturind intreaga camera, salteaua lua foc, una din ferestre crapa, iar Jay, in disperarea de a-si salva viata, se arunca spre fereastra crapata care din fericire ceda sub greutatea ei, si plonja in gol.
Ajunsa in cartierul indicat, Jay activa detectorul primit, urmarind apoi semnalul slab. Obisnuita cu detectarea semnalelor ID, putea sa-si dea seama ca era un semnal "infundat", adica atenuat in mod voit pentru a fi mai greu de urmarit. Cu atit mai bine, Jim va fi in siguranta... dupa.
Era liniste in jur. In curind se va lumina de ziua, va incepe activitatea diurna, dar acum era pustiu si liniste. Cei care preferau activitatile nocturne se retrasesera, ceilalti nu se trezisera inca. Probabil si tinta - Jay il identifica in mintea ei doar cu termenul de "tinta" - dormea intr-una din incaperile cladirilor darapanate din jur. Detectorul ii arata cu precizie in care din ele. Era un bloc mare, cu multe etaje, care avusese destinatii diverse in viata lui. Acum era paraginit pe dinafara, dar locuit aproape in intregime. La primul nivel erau doua sali de rugaciune a doua secte diferite, un centru de pariuri fara specific definit si un cabinet de control medical al Federatiei. Etajul urmator era ocupat in intregime de un azil, cu toate dotarile necesare, sau cel putin cu ce mai ramasese din ele. Deasupra incepeau locuintele particulare.
Intra intr-una din salile de rugaciune. Nu era nimeni, cu exceptia unui cimpanzeu adolescent adormit pe o banca sub reprezentarea ingerului Tuturor. Trecu usor pe linga el, intra in spalator si de acolo se strecura pe ceea ce fusese cindva o scara de serviciu, acum abandonata. Era intuneric.
Astepta un timp, dar nu misca nimeni. Afara incepuse sa se lumineze, interiorul cladirii raminea insa in bezna. Soarele trebuia sa se ridice mult si sa straluceasca puternic ca sa patrunda prin cele doua luminatoare prafuite de la capetele coridorului. Cunostea tipul asta de cladiri, traise intr-una din ele inainte...
Pe coridorul de la etajul superior se auzira pasi apasati, era o primata de talie mare sau un om solid, in orice caz cineva cu care n-ar fi fost bine sa se intilneasca fata in fata, in intuneric, intr-o cladire straina. Era cazul sa se grabeasca.
Usa locuintei tintei avea un sistem de protectie simplu, usor de dezactivat, iar Jay il facu repede sa-i cedeze. Impinse usa cu grija. Inauntru era lumina, locatarii nu se ostenisera sa inchida usile sau sa opacizeze geamurile, iar soarele diminetii inunda intregul apartament prin ferestrele imense. Una din camere era goala. In cealalta, pe o saltea asezata direct pe podea, dormea incolacit un ciine roscat. Nu era tinta ei. Nu putea fi tinta ei! Jim n-ar fi putut amagi multa vreme autoritatile purtind cipul ID al unui ciine! Dealtfel, detectorul ii indica o alta directie, undeva in stinga ei.
Numai ca in stinga nu era nimic.
Asta nu era bine.
Pina sa apuce sa ia vreo hotarire, o lama de fibre ceramice ameninta sa-i taie gitul la prima miscare nepermisa, iar mina unui barbat o deposeda rapid de arma si detector. O usa mascata! Ar fi trebuit sa-si dea seama ca mai exista o incapere in apartament. Pornise de la ideea gresita ca locuitorii cladirii erau renegati saraci, aparentele inseala. Apartamentul era mult prea bine utilat si mult prea mare pentru doar doua persoane traind din cartela de azil. Erau traficanti sau intermediari, pe care un rival voia sa-i puna la punct, sau sa se razbune, si o angajase pe ea sa le rezolve problemele dificile.
Ciinele roscat se ridica in picioare si se intinse.
- Ca sa vezi, au angajat o novice! Nu te-am mai vazut printre noi.
Barbatul ii rasuci miinile la spate si o impinse in mijlocul camerei.
- Presupun ca habar n-ai de ce esti aici, spuse.
"Ba da, stiu prea bine", gindi Jay. Nu-si dadea seama daca cei doi se vor multumi sa rida de ea si s-o arunce apoi in strada, sau aveau de gind sa-i trimita capul intr-un colet pe adresa angajatorului. Se hotari sa faca pe proasta.
- Sint aici pentru bani.
Jumatate de adevar reprezinta minciuna perfecta.
Barbatul rise. Ar fi putut fi un alter-ego perfect pentru Jim. Era inalt, solid, cu pielea putin mai deschisa ca a lui, si aproape de aceeasi virsta. Avea un implant auditiv si o cicatrice fina pe obrazul drept, pe care o pastra probabil din cochetarie. O imobiliza cu o mina, iar cu cealalta plimba lama cutitului pe gitul ei.
- Oricit ti-ar fi promis, e putin, rise roscatul. intotdeauna pretul pentru astfel de actiuni e mult prea mic, fiindca niciodata nu acopera si efectele ulterioare, uitarea nu e inclusa in pret... Nu sint "mercenar al Shariei" cum spun frumosii aia sclivisiti. Sint un borfas ca toti ceilalti si-mi duc viata cum pot si eu.
Se considera vizat el, nu barbatul. Poate ca era mai important sau poate era doar plin de sine.
- Esti un spargator bun, dar un asasin prost.
- Pot invata, zise Jay cautind cu disperare o cale de a se elibera si de a repune mina pe arma. Confuzia era in favoarea ei, atita timp cit nu exista un dusman bine definit caruia sa i se trimita parti din ea drept avertisment putea spera sa scape cu viata.
- Sa nu crezi ca e o meserie ca oricare alta, continua ciinele dindu-i ocol. Asta nu se invata, asta se simte, se naste o data cu tine. Zici ca ai venit pentru bani? Gresit! Cine alege calea mortii pentru a cistiga bani greseste. A ucide nu e un mod de imbogatire, e un mod de a trai. O faci din instinct, o faci din placere. Daca nu simti moartea alergind in singele tau, din stomac pina in virful degetelor, daca nu simti frica odata cu victima, durerea odata cu victima, eliberarea odata cu victima, totul e in zadar. Nici macar n-are rost sa incerci. A ucide inseamna a trai mai multe vieti concomitent, a te multiplica precum vintul si ploaia, precum Sharia. Trebuie sa ai curaj nebun si sa te temi nebuneste. Te-am simtit, tie nu-ti era frica. Nu poti gasi curaj daca nu ti-e frica, asa cum nu poti ucide pe cineva caruia nu-i e frica de moarte.
- Tie nu ti-e... frica?
- Mi-e frica de Sharia. Stramosii mei au venit din salbaticie sa traiasca alaturi de oameni. I-au ajutat sa defriseze paduri. I-au ajutat sa construiasca orase in deserturi. I-au ajutat sa ucida alte animale. I-au ajutat sa otraveasca pamintul si apele. Au ajutat oamenii sa se omoare intre ei si s-au omorit intre ei pentru placerea oamenilor. Iar acum ma tem de razbunare. Ma tem de Sharia asa cum se tem oamenii.
- De Sharia ne temem toti...
Strinsoarea slabise putin. Lama incremenise la o distanta ceva mai mare de gitul lui Jay, dar tot era riscanta o tentativa de evadare. Barbatul era puternic si probabil antrenat, iar ciinele filosof avea reflexele mult mai bune decit ale ei. Daca cei doi puneau actiunea ei pe seama extremistilor rasisti, ii raminea o sansa spunindu-le adevarul. Ea era, la urma urmei, doar un executant, iar motivele pentru care cineva dorea moartea altcuiva ii erau indiferente, atita timp cit putea trage foloase din asta. Dar mai ales, atita timp cit raminea in viata.
- Uite ce e, zise, eu nu am nimic cu nimeni. Habar n-am ce au altii cu voi. Nu cred in superioritatea oamenilor si nici nu consider speciile non-umane "mercenari ai Shariei". Am doar nevoie de bani si am apelat la... metoda asta.
Evita in ultimul moment sa pomeneasca de "ultima solutie". Pentru ea cei doi erau necunoscuti, dar ei isi cunosteau dusmanii.
- Cum spui tu, fetito, si sint chiar convins ca banii iti trebuie pentru un scop nobil! Numai ca ai dat-o in bara. N-o sa-ti primesti recompensa.
- Ghinion.
- Nu exista cistiguri usoare, stii asta, nu? Nimeni nu primeste recompense pe degeaba...
Ciinele roscat se pregati sa lanseze o noua tirada, dar se opri si ciuli urechile. De pe coridor se auzea un sopotit slab, si inainte ca ei sa se poata pune la adapost usa zbura si inauntru navalira doua namile inarmate si cu fetele acoperite cu masti respiratorii, din cele care se folosesc in mediu acvatic. Unul din ei avea fixata, la nivelul ochilor, o camera de filmat. Jay intelese imediat ca noii veniti nu reprezentau o sansa pentru ea, ci mai degraba moartea sigura. Cei doi venisera sa execute "animalul", "mercenarul Shariei", si nu intentionau sa lase in urma martori.
Mascatii incepura sa traga, razele armelor lor maturind intreaga camera, salteaua lua foc, una din ferestre crapa, iar Jay, in disperarea de a-si salva viata, se arunca spre fereastra crapata care din fericire ceda sub greutatea ei, si plonja in gol.
