Paștile sunt în Ortodoxie "sărbătoarea sărbatorilor". Dacă sărbătoarea este o țâșnire de viață dumnezeiască în creație și ca atare o țâșnire de lumină mai presus de fire, Paștile sunt țâșnirea deplină a vieții dumnezeiești în existența noastră creștină. Natura noastră omenească nu mai e străluminată numai trecător de o rază dumnezeiască, care arată că ea nu e de la sine și singura existentă, ci această natură e străbătută deplin și pentru veci de viață dumnezeirii, e transfigurată, ridicată din înlănțuirea procesului de corupere continuă care duce trupul nostru la descompunere, iar sufletul în iadul tenebrelor.
De aceea Paștile sunt o explozie de bucurie, care perpetuează explozia de bucurie a ucenicilor care au văzut pe Domnul înviat. De aceea credincioșii se salută cu vestea unei bucurii de necomparat cu nici o altă bucurie: "Hristos a înviat!" "Adevărat a înviat!", până la Înălțarea Domnului, de când se salută cu altă veste tot așa de mare, legată interior de prima: "Hristos s-a înălțat!", până la Cincizecime, care anticipează Cincizecimea deplină sau umplerea desăvârșită a vieții noastre de Duhul Sfânt.
Bucuria aceasta are atâta entuziasm în ea, încât ea e ca o "sfântă beție", ca o "beție trează" de care vorbește Sfântul Grigorie de Nyssa. E ca o "beție trează", pentru că e produsă de cea mai autentică dar și cea mai minunată realitate, realitatea neasemănat de frumoasă a vieții veșnice și plenare, mai frumoasă și mai minunată decât și-o poate închipui orice imaginație, motiv pentru care Sfântul Grigorie de Nyssa spune că îngerii nu pun în funcție nici o imaginație, pentru că realitatea pe care o văd întrece orice imaginație.