• preoţii din Ianca, Bordei Verde şi Lişcoteanca, împreună cu protopopul de Făurei, pr. Viorel Enache, au sfinţit crucile recuperate din cimitirul satului desfiinţat de comunişti • satul Budişteanu-Filiu, fostă moşie boierească, are o istorie zbuciumată de circa 400 de ani
Eveniment cu profunde semnificaţii la praznicul Adomirii Maicii Domnului din acest an.
Astfel, în ziua de 15 august 2019, preoţii din parohiile Ianca I, comuna Bordei Verde şi satul Lişcoteanca, împreună cu părintele Viorel Enache, protopop de Făurei, au sfinţit crucile monumentului ridicat în amintirea satului Budişteanu-Filiu, desfiinţat în perioada comunistă, mai precis între anii 1965-1973.
Monumentul a fost ridicat la iniţiativa unui român cu suflet mare, anume Octavian Brânză, fiu al satului dispărut, stabilit de mai mulţi ani în Franţa. În demersul său, brăileanul stabilit în Occident a fost sprijinit de Primăria Bordei Verde, de prof. Ion Bărbuceanu, de Ionel Muşat, Iulian Măcreanu şi de câţiva fii ai satului care au vrut cu tot dinadinsul ca memoria satului Budişteanu-Filiu, desfiinţat în perioada dictaturii comuniste, să nu se piardă.
La evenimentul desfăşurat chiar în ziua Sfintei Marii au participat elevi ai Liceului “Constantin Angelescu” din Ianca, precum şi urmaşi ai locuitorilor vechiului sat Filiu, acum dispărut. Crucile de piatră ale monumentului au fost recuperate din vechiul cimitir al satului Budişteanu-Filiu.
Filiu, satul-fantomă, moşia căpitanului de judeţ Budişteanu
Potrivit col. Iulian Măcreanu - pasionat de istorie, care pregăteşte în prezent ampla monografie a comunei Bordei Verde, Budişteanu-Filiu este unul din satele “cu cea mai încărcată istorie din judeţul Brăila”. “Situat în lunca largă a râului Călmăţui, satul s-a aflat la intersecţia a două artere mari de circulaţie, din prima jumătate a sec. XIX: «Drumul mare de la Bucureşti la Brăila» - traseul de poştă Urziceni-Caragele - Fleaşca - Bordei Verde - Moroteşti - Silistraru - Brăila şi unul din «Drumurile oilor» ce urma valea Călmăţuiului, prin care mocanii transilvăneni îşi duceau turmele la iernat în Bălţile Dunării”, precizează Iulian Măcreanu.
Prima menţiune documentară a toponimului Filiu apare într-un hrisov al domnitorului Mihnea Turcitul, de la 28 mai 1583, în care sunt menţionaţi “din Filo, Radul cu fiii Dumitru şi Stoena cu fiii (...) ca să le fie ocină la Licicote, din partea lui Cârstian postelnic jumătate din toată ocina”. Hotarele moşiei sunt prezentate sumar, dar cât se poate de precis: “de la apa Călmăţuiului până la Druia, pe loc drept, până la horatul Şcheilor”.
În sec. XVII-XVIII, Moşia Filiu a aparţinut succesiv membrilor familiilor boiereşti Mihălcescu, Filipescu şi Ştirbey, iar în 1784 a intrat în posesia căpitanului de judeţ Dumitrache Budişteanu. La moartea sa, în 1829, moşia revine clucerului Ioniţă Budişteanu. Acesta provenea din mica boierime şi a învăţat şcoală, ceea ce i-a permis să ocupe funcţii în administraţia Ţării Româneşti. Clucerul Budişteanu a ctitorit biserica din Filiu, în 1845, şi a fost reprezentantul proprietarilor de moşii din judeţul Brăila în comisia pentru împroprietărirea ţăranilor, la 1848.
Mai apoi, moşia Filiu a fost cumpărată ca zestre pentru Maria Papazoglu, care o va stăpâni, alături de soţul ei, Nicolae Protopopescu, până în anul 1890, când a donat-o Eforiei Spitalelor Civile. Din banii lor, soţii Protopopescu au construit şcoala şi primăria din sat şi au refăcut din temelii biserica cea veche. Din veniturile moşiei Filiu a fost mai târziu construită prima maternitate modernă din România, la Spitalul Filantropiei din Bucureşti.
Potrivit izvoarelor istorice, la apogeul dezvoltării sale, pe la 1900, satul Budişteanu-Filiu era unul dintre cele mai mari din regiune. Cu 265 de familii şi 1.108 locuitori, Filiu depăşea cu mult Lişcoteanca-Cărămidari, Lişcoteanca Satnoieni, Ioneşti, Berleşti, Caragica, Groseni şi Batogu, fiind comparabil cu Slujitorii-Alboteşti (Zăvoaia), Bordei Verde sau Ulmu.
Din nefericire pentru locuitorii săi, satul Budişteanu-Filiu s-a aflat pe linia frontului în ambele războaie mondiale. În decembrie 1916, a fost bombardat timp de o săptămână, şcoala şi biserica fiind distruse. Peste trei decenii, satul a fost din nou bombardat, de data aceasta de trupele sovietice ale mareşalului Malinovski. Inundaţiile din 1970 au afectat din nou Filiu, forţându-i pe ultimii locuitori ai săi să părăsească satul, după 400 de ani de istorie zbuciumată.
