Aceşti patruzeci de mucenici din Africa, printre care se aflau Terentie, African, Maxim şi Pompie, au pătimit şi au trecut la Domnul în timpul domniei împăratului roman Decius, după ce au refuzat să lepede credinţa în Domnul Iisus Hristos şi să aducă jertfe idolilor. La acea vreme, guvernatorul provinciei, Fortunian, a poruncit ca treizeci şi şase dintre mărturisitori să fie omorâţi prin decapitare. Cei rămaşi, Sfinţii Mucenici Terentie, African, Maxim şi Pompie, au fost aruncaţi în închisoare şi ţintuiţi în lanţuri. Acolo li s-a arătat un înger al Domnului, care i-a eliberat din lanţuri şi le-a dat de mâncare. În continuare, cei patru creştini au fost scoşi din temniţă şi torturaţi, după care au fost iarăşi aruncaţi în temniţă.
Guvernatorul a poruncit ca, în locul în care se aflau mucenicii, să fie aruncaţi serpi veninoşi şi scorpioni, însă necuvântătoarele nu s-au atins de ei. Văzând că nu reuşeşte să-i ucidă pe mucenici, guvernatorul a poruncit, în cele din urmă, să fie omorâţi prin decapitare. Pe când erau duşi la locul execuţiei, creştinii cântau psalmi şi-I aduceau laude Lui Dumnezeu. Ei au căpătat cununa muceniciei în anul 250 după Hristos.
“Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor cununile nestricăciunii au dobândit, de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioasele îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieste sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule!” (Troparul Sfinţilor Mucenici Terentie, Pompie, African şi Maxim)
