Sfinţii Mucenici Serghie şi Vah, ocrotitorii Olteniei; Sfinţii Mucenici Iulian, Chesarie şi Polihronie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sfinţii Mucenici Serghie şi Vah, ocrotitorii Olteniei; Sfinţii Mucenici Iulian, Chesarie şi Polihronie

Serghie şi Vah au trăit pe vremea împăratului roman Maximian (286-305 d.H.). Deşi tineri, celor doi li s-au dat funcţii înalte în Şcoala Centiliilor: Serghie a fost “primicer” (primicer era acela al cărui nume era scris primul pe lista conducătorilor, persoană marcantă) iar Vah a fost “secundicer” (secundicer era al doilea într-o castă).

Întemeiată pe vremea lui Diocleţian, Şcoala Centiliilor a format unităţi de elită ale armatei romane, care îndeplineau numai ordinele împăratului şi care funcţionau ca şi corp de instruire a ofiţerilor romani. Mai târziu, aceste unităţi de elită au fost transformate în Gardă imperială.

Serghie şi Vah erau creştini dar în ascuns, pentru că împăratul îi persecuta pe creştini. Au fost însă pârâţi lui Maximian şi li s-a cerut să jertfească idolilor. Pentru că au refuzat să aducă jertfe, au fost lipsiţi de însemnele demnităţii militare, îmbrăcaţi în haine femeieşti şi purtaţi prin cetate, în semn de batjocură.

Mai apoi, Serghie şi Vah au fost duşi în cetatea Varvalisa, pentru a fi torturaţi de împăratul Antioh. Pe drum, un înger le-a spus: “Pentru nevoinţa voastră, veţi lua cununile biruinţei de la Domnul Iisus Hristos, Care va fi alături de voi în suferinţa voastră, dându-vă ajutorul Său până ce-l veţi călca pe diavol sub picioarele voastre!”

În această cetate, Vah şi-a dat duhul în urma torturilor, iar Serghie a fost decapitat. Sfinţii Mucenici Serghie şi Vah sunt ocrotitorii Olteniei. Capetele celor doi sfinţi au fost aduse în ţară de Domnitorul Neagoe Basarab. Ele au fost depuse la Mănăstirea Curtea de Argeş, însă, prin hotărârea Sfântului Sinod, au fost mutate în Catedrala Mitropolitană “Sfântul Dumitru” din Craiova, pe data de 25 octombrie 1949, în vremea ÎPS Firmilian, mitropolitul Olteniei.

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro