Sfinţii Mucenici Fotie şi Anichit au trăit şi au pătimit în vremea împăratului roman Diocleţian, prigonitorul creştinilor. Demnitar de vază al cetăţii Nicomidia, Sfântul Anichit a mărturisit fără teamă că este creştin chiar din momentul în care s-au declanşat persecuţiile şi torturile împotriva creştinilor. Deşi i s-a tăiat limba, Anichit nu a rămas fără grai, ci a mărturisit în chip minunat, adresându-se împăratului: “O, idolatrule, iată, eşti acoperit de ruşine! Iată, de nimic nu sunt buni zeii tăi!”
După rostirea acestor cuvinte, împăratul a poruncit să fie decapitat. Dar călaul, în loc să-l ucidă pe Anichit, s-a lovit pe sine din greşeală şi a murit. Iar după multe chinuri, Anichit, nepotul său Fotie şi alţi mărturisitori au fost închişi în temniţă timp de trei ani. Au fost apoi aruncaţi în foc şi mulţi creştini le-au urmat sacrificiul, intrând şi ei în foc. Iar din foc se auzeau până în depărtări nu ţipete de groază, ci cântări de laudă către Dumnezeu. Atunci au trecut la cele veşnice Sfântul Anichit, Fotie, nepotul său şi cei care, plini de râvnă pentru Domnul, i-au urmat.
Sfinţii Anichit şi Fotie sunt invocaţi la rugăciunile de la Taina Sfântului Maslu şi de la slujba Sfinţirii Apei. “Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule!” (Troparul Sfintilor Mucenici Fotie si Anichit).
Tot în această zi, facem pomenirea Sfinţilor Mucenici Pamfil şi Capiton şi a Sfântului Cuvios Palamon.
