Sfinţii Ermil şi Stratonic au trăit în ţinutul Iliricului şi al Dunării Mijlocii, pe timpul persecuţiilor declanşate de împăratul Licinius (230-325 d.H.). La acea vreme, diaconul Ermil a fost chemat înaintea împăratului, ca să mărturisească despre necinstirea idolilor. Ajuns în faţa păgânului, Ermil a spus că slujeşte numai Dumnezeului nevăzut, nu zeităţilor neînsufleţite, făcute de mâini omeneşti, din lemn, aur sau pietre, despre care “mai curând te apucă râsul cât de neputincioase sunt, iar nu să te închini lor”. În urma acestei mărturisiri, împăratul a poruncit să fie bătut peste faţă cu un bici de metal şi să fie întemniţat.
După trei zile de stat în temniţă, Ermil a fost întrebat dacă refuză să-L slujească pe Domnul Iisus Hristos. Pentru că nu s-a lepădat de Hristos, a fost supus torturilor. Printre altele, păgânii i-au rupt pântecele cu unghii de fier, făcându-l să sufere cumplit. În urma acestor chinuri, Stratonic, temnicerul, a simţit durerea lui Ermil, prin Duhul Sfânt, şi s-a îngrijit de rănile acestuia.
Temnicerul a fost văzut de un ostaş păgân şi pârât împăratului. Iar împăratul, văzând că cei doi nu leapădă credinţa în Hristos, a poruncit să fie ucişi. Şi astfel, cei doi au primit moarte mucenicească, în ziua de 13 ianuarie 303 d.H., la 3 kilometri de oraşul Singidunum (Belgradul de azi).
“Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule!” (Troparul Sfinţilor Mucenici Ermil şi Stratonic)
