Atanasie Todoran s-a născut într-o familie de ţărani liberi înrudiţi cu strămoşii poetului George Coşbuc. A făcut parte dintr-un regiment încartiruit lângă Viena, de unde a dezertat şi s-a intors acasă. Urmărit de ostaşii împărăţiei, Atanasie s-a refugiat în Munţii Ţibleşului din Maramureş, apoi în Chioar.
A fost închis apoi, câţiva ani, în Turnul Dogarilor din Bistriţa. Întors în satul natal, Atanasie Todoran s-a opus împărtăşirii fiului său cu azimă şi spovedirii lui de către preotul unit (greco-catolic). Ulterior, şi-a îngropat fiul în ritul creştin ortodox.
În anii 1761-1762, alături de alţi fruntaşi, Atanasie a tratat cu guvernul de la Viena militarizarea a 21 de sate de pe Valea Bichigiului, Sălăuţei şi Someşului Mare. A cerut ca, prin înfiinţarea Regimentului de graniţă, românii să nu fie siliţi să-şi lepede credinţa.
La 10 mai 1763, la Salva, pe platoul “La mocirlă”, era organizată sfinţirea drapelelor de luptă şi depunerea jurământului de către cele nouă companii ale Regimentului de graniţă. Generalul Bukow însuşi venise special de la Viena ca să primească jurământul grănicerilor români.
Atunci a ieşit în faţă, călare, moş Tănase Todoran, de 104 ani, care le-a spus grănicerilor: “De doi ani suntem grăniceri şi carte n-am primit de la înalta împărăteasă că suntem oameni liberi!... Apoi aşa nu vom purta armele, ca sfânta credinţă să ne-o batjocorească! Jos armele!”
Şi astfel, soldaţii care urmau să depună jurământul de credinţă faţă de austrieci au trecut de partea lui Atanasie, aruncând armele.
La 12 noiembrie 1763, pe acelaşi platou, au fost executaţi toţi cei găsiţi vinovaţi de revoltă. Atanasie a fost frânt cu roata, iar capul i-a fost legat de o roată “pentru că i-a reţinut pe oameni de la unire şi de la înrolarea în statutul militar grăniceresc”. Împreună cu el au fost spânzuraţi Vasile din Mocod, Grigore din Zagra şi Vasile din Telciu. Alţi 19 români au fost bătuţi cu vergi de fier, mulţi dintre ei murind sub lovituri.
