Sfinţii Martiri Brâncoveni, Constantin Voievod cu fiii săi Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi sfetnicul Ianache, sunt prăznuiţi pe 16 august. Domnia lui Constantin Brancoveanu a început sub semnul apariţiei Bibliei în limba română, numită “de la Bucureşti”, în anul 1688. Şi-a asumat rolul de protector al tiparului şi şcolilor din Muntenia, dar şi din Transilvania. A dat Bucureştiului o nouă Academie Domnească, transformând şcoala de la Sf. Sava în “colegiu public pentru pământeni şi străini”, cu o programă asemănătoare instituţiilor de grad superior. L-a adus de la Istanbul pe Andrei, viitorul mitropolit Antim Ivireanul, sub îndrumarea căruia se vor tipări numeroase cărţi în limbile română, greacă, slavonă, georgiană şi chiar arabă. A ctitorit mai multe biserici şi mănăstiri, între care: bisericile de la Potlogi şi Mogoşoaia, Mânăstirile Hurezi şi Brâncoveni, Biserica “Sf. Gheorghe Nou” din Bucureşti, unde odihnesc sfintele sale moaşte.
Pentru că a refuzat să se lepede de la credinţa creştină, pe 15 august 1714, chiar în ziua când împlinea 60 de ani, domnitorul român a fost decapitat. Aceeaşi pedeapsă au suferit-o şi cei patru fii ai săi, împreună cu sfetnicul Ianache.
“De legea creştină nu mă las, căci în ea m-am născut şi am trăit, şi în ea vreau să mor!”
Numai în cămăşi, istoviţi de suferinţe şi dureri, legaţi cu lanţuri, cu capetele descoperite şi desculţi, mărturisitorii întru Hristos au fost aduşi în faţa sultanului Ahmed. La cererea sultanului de a renunţa la creştinism, Brancoveanu a răspuns fără reţineri: “De legea creştină nu mă las, căci în ea m-am născut şi am trăit, şi în ea vreau să mor!”, iar către fiii lui a rostit: “Fiilor, fiţi bărbaţi! Am pierdut tot ce aveam pe asta lume. Nu ne-au mai rămas decât sufletele. Să nu le pierdem şi pe ele, ci să le ducem curate înaintea feţei Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Să spălăm păcatele noastre cu sângele nostru!”.
În urma acestor cuvinte, sultanul a poruncit să fie tăiate capetele copiilor domnitorului. Primul cap retezat a fost al lui Constantin, fiul cel mare. Au urmat capetele lui Ştefan şi Radu. Când a sosit rândul lui Matei, băiatul cel mai mic, acesta a început să plângă. Tatăl lui i-a poruncit să se asemene fraţilor săi. Copilul s-a îndreptat spre jertfă fără reţineri. Au urmat Ianache Văcărescu, bunul sfetnic al Brancoveanului şi apoi domnitorul, care a bătut o cruce mare şi a spus: “Doamne, fie voia Ta!”.
Trupurile pescuite din Bosfor, redescoperite după două secole!
Trupurile lor au fost aruncate în Bosfor. Au fost scoase de câţiva creştini şi îngropate în mare taină într-o mănăstire din Halki, chiar lângă Ţarigrad. În vara anului 1720, Doamna Maria (Marica) a adus pe ascuns rămăşiţele domnitorului şi le-a îngropat în Biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti. A aşezat peste mormânt o piatră împodobită doar cu pajura ţării, fără nici o pisanie, iar deasupra a pus o candelă de argint. Pornind între altele, şi de la inscripţia de pe această candelă (din 12 iunie 1720), Virgil Draghiceanu a făcut în 1914 senzaţionala descoperire a mormântului voievodal (“cea mai mare răsplată pentru modesta mea activitate de o viaţă”, îi scria el savantului Dimitrie Onciul). În jurul autenticităţii şi paternităţii descoperirii s-au iscat pe atunci multe polemici şi chiar procese, în care de partea lui Virgil Draghiceanu a fost încă de la început, printre mulţi alţii, şi marele Nicolae Iorga.
Pe 15 august 1992, Constantin Brancoveanu cu fiii săi şi cu sfetnicul Ianache au fost declaraţi sfinţi de către Biserica Ortodoxă Română. Sunt sărbătoriţi pe 16 august pentru a nu coincide cu sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.
Tot astăzi facem pomenirea Sfântului Iosif de la Văratec.
