Sfinţii doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, împreună cu mama lor Teodota, erau originari din Asia Mică. Tatăl lor, care era păgân, a murit când erau copii, iar mama, ev;avioasă, i-a crescut în religia creştină.
Dobândind învăţătură, Cosma şi Damian au devenit doctori, însă au primit în dar şi harul vindecării trupurilor şi sufletelor bolnave, prin puterea rugăciunii. Vindecau chiar şi animale, însă nu luau niciodată plată pentru serviciile lor, respectând astfel porunca Mântuitorului: “În dar aţi luat, în dar să daţi!” (Ev. Matei, 10:8). Faima Sfinţilor Cosma şi Damian s-a răspândit în tot ţinutul şi oamenii i-au numit “doctori fără de arginţi”.
Odată, sfinţii au fost chemaţi la căpătâiul unei femei grav bolnave, Paladia, care nu găsise vindecare la niciun alt doctor. Prin credinţă şi prin puterea rugăciunii, cei doi au reuşit să o vindece pe Paladia, care s-a sculat din patul de suferinţă, sănătoasă, şi a dat slava Lui Dumnezeu. Vrând să-i răsplătească pentru binele făcut, Paladia s-a îndreptat către Damian, arătându-i trei ouă şi zicând: “Ia acest dar în numele Sfintei Treimi Dătătoare de Viaţă - Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.” Auzind numele Sf. Treimi, doctorul “fără de arginţi” nu a îndrăznit să refuze darul. Însă când a auzit Cosma, s-a întristat tare, crezând că, făcând aceasta, fratele său a încălcat porunca Mântuitorului.
Aşa se face că, pe patul de moarte, Cosma a cerut ca fratele său să nu fie înmormântat lângă el. Damian s-a stins şi el din viaţă la scurt timp şi toţi se întrebau unde va fi îngropat. Dar Dumnezeu a făcut o minune printr-o cămilă pe care doctorii o vindecaseră şi care, glăsuind cu voce omenească, le-a spus să nu se îndoiască şi să-l pună pe Damian lângă Cosma. Asta pentru că Damian nu acceptase darul de la femeie drept plată, ci din respect pentru Numele Lui Dumnezeu.
Trupurile doctorilor fără arginţi Cosma şi Damian au fost îngropate împreună în Thereman, Mesopotamia, iar după moartea lor s-au înfăptuit acolo multe minuni. Cei doi sfinţi sunt consideraţi protectori ai sfinţeniei căsniciilor creştine, precum şi dătători de armonie în viaţa soţilor.