Cuviosul Xenofont s-a numărat printre cei mai bogaţi oameni din Constantinopol. Împreună cu soţia sa, Maria, trăia după voia Lui Dumnezeu. Xenofont s-a hotărât să-şi trimită fiii, pe Arcadie şi Ioan, la şcoala din Beirut, în Fenicia, dar, din pricina unei boli, i-a chemat pentru a-i fi alături. “Socotesc că nu vă va fi de trebuinţă alt învăţător; căci învăţătura cea din casă prin cuvinte şi închipuită prin fapte, mai folositoare este decât învăţătura cea din afară”, a spus Xenofont.
Atunci, Xenofont i-a cerut Lui Dumnezeu să-l ţină în viaţă până îşi va vedea fiii cu totul desăvârşiţi, iar Dumnezeu i-a descoperit în vis că se va însănătoşi. În urma acestei minuni, cei doi fii, Ioan şi Arcadie, s-au decis să meargă în Beirut, dar, în timpul călătoriei pe mare, se iscă o furtună. Prin rugăciuni fierbinţi, cei doi au ajuns teferi pe uscat, însă fiecare în altă ţară: Ioan în Melfitan, iar Arcadie în Tetrapirghia. Neştiind de salvarea celuilalt, fiecare trăia în întristare; iar drept mulţumire că au scăpat cu viaţă, cei doi au îmbrăcat haina monahală.
Doi ani nu au mai primit nicio veste Xenofont şi Maria de la cei doi fii, astfel că şi-au trimis sluga la Beirut, ca să afle motivul pentru care aceştia nu au mai dat niciun semn de viaţă. Sluga îl întâlneşte, astfel, pe unul dintre însoţitorii de pe corabia naufragiaţă, care-i spune că numai el a scăpat. Întors la Constantinopol, servitorul îi vesteşte lui Xenofont că fiii lui au murit înecaţi în mare. Dar povestea nu se termină aici. Dumnezeu îi descoperă lui Xenofont, în vis, că fiii sunt în viaţă. Mai apoi, Xenofont şi Maria au mers la Locurile Sfinte, pentru a-şi revedea fiii. După ce i-au văzut, au intrat şi ei în monahism şi au primit de la Domnul puterea de a face minuni.
