Sfântul Ilarion cel Nou s-a născut în jurul anului 773 d.H., din părinţi dreptmăritori. S-a călugărit la vârsta de 20 de ani, la Mănăstirea Xirochipiu din Constantinopol. A ajuns apoi stareţ al Mănăstirii Dalmat. Ilarion a fost ucenicul Sfântului Grigorie Decapolitul şi următor al vieţii Sfântului Ilarion cel Mare, al cărui nume cu cinste l-a purtat.
În anul 813, plin de curaj, Ilarion cel Nou l-a certat pe împăratul Leon Armeanul (813-820) pentru că nu cinstea icoanele. De aceea, a fost supus la multe şi înfricoşătoare chinuri. Împăratul Leon Armeanul a fost ucis cu sabia de propriile gărzi, exact pe locul unde, în biserică fiind, ar fi aruncat icoana Mântuitorului la pământ. După moartea acestuia, la cârma Împeriului Bizantin a venit împăratul Mihail al II-lea (820-829), care i-a eliberat pe toţi cei ce pătimiseră din pricina conflictului iconoclast.
Când pe scaunul imperial a urcat fiul lui Mihail, Teofil (829-842), Sfântul Ilarion cel Nou a fost exilat pe Insula Afusiei, până când la putere a ajuns împărăteasa Teodora (842-856). Aceasta a reintrodus icoanele în biserici şi a convocat un sinod, în martie 843, la Constantinopol. Hotărârile acestui sinod sunt citite în biserici, în prima duminică din postul Sfintelor Paşti, numită de atunci “Duminica Ortodoxiei”. Sfântul Ilarion cel Nou a revenit la Mănăstirea Dalmat şi a trecut la cele veşnice la vârsta de 70 de ani.
