Biserica Ortodoxă îi prăznuieşte pe Sfinţii Cuviosi Ioan Casian şi Gherman din Dobrogea pe 29 februarie în anii bisecţi, iar in anii nebisecţi - pe 28 februarie.
Cuviosul Ioan Casian s-a născut în provincia romană Scythia Minor, în anul 360. A fost atras încă de mic de viaţa monahală. La vârsta de 17 ani, pleacă în Palestina împreună cu prietenul lui Gherman. Vor rămâne amândoi, timp de doi ani, într-o mănăstire din Betleem, unde se adâncesc în canonul vieţii monahale, apoi părăsesc Palestina pentru Egipt, în dorinţa de a cunoaşte viaţa şi invăţătura marilor asceţi.
În ciuda hotărârii lor de a rămâne aici, după un timp îi aflăm, tot împreună, la Constantinopol, unde îl cunosc pe Sfântul Ioan Gură de Aur. Văzând curăţia sufletească în care trăiesc cei doi, acesta îl hirotoneşte diacon pe Casian şi preot pe Gherman, potrivit vârstei lor. Alături de el, Casian îşi va desăvârşi pregătirea teologică, după cum mărturiseşte în scrierile sale: “Eu sunt ucenicul şi opera lui Ioan”.