Sfinţii Apostoli Aristarh, Pud şi Trofim, Sfinţii Mucenici Crescent şi Vasilisa | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sfinţii Apostoli Aristarh, Pud şi Trofim, Sfinţii Mucenici Crescent şi Vasilisa

Sfinţii Apostoli Aristarh, Pud şi Trofim făceau parte din ceata celor şaptezeci de Apostoli, aleşi de Mântuitorul Iisus Hristos şi trimişi la propovăduire.

Potrivit tradiţiei, Sfântul Apostol Aristarh a fost episcop al Apameei din Siria. Sfântul Apostol Pavel, Apostolul Neamurilor, îl aminteşte în Epistola către Coloseni, precum şi în Epistola către Filimon. Sfântul Aristarh a fost prins în cetatea Efes, împreună cu Gaius, de mulţimea care se ridicase împotriva Apostolului Pavel. De altfel, Sfântul Apostol Pavel le scrie colosenilor: “Vă îmbrăţişează Aristarh, cel întemniţat împreună cu mine” (Coloseni 4:10). În Epistola către Filimon, Pavel îl numeşte pe Aristarh “împreună-lucrător”, aşa cum îi numeşte şi pe Marcu, Dimas şi Luca.

Sfântul Apostol Pud era originar din Roma. Sfântul Apostol Pavel îl pomeneşte o dată în Epistola către Timotei (II Timotei 4: 21). Casa Apostolului Pud a fost un liman al celor mai de frunte apostoli, iar mai târziu a devenit un lăcaş de închinare, numită Biserica Păstorilor.

Potrivit relatării din Faptele Apostolilor (Fapte 20:4) Sfântul Apostol Trofim era originar din Asia. Acesta l-a însoţit pe Sfântul Apostol Pavel în călătoriile sale. În Epistola a doua către Timotei, Sfântul Apostol Pavel afirma: “Pe Trofim l-am lăsat în Milet, fiind bolnav” (II Timotei 4: 20).

Sfinţii Apostoli Aristarh, Pud şi Trofim au fost martirizaţi în timpul persecuţiei crudului împărat Nero, fiind ucişi la Roma, prin decapitare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro