Sfântul Apostol Stahie a fost numit episcop în Bizanţ de către Sfântul Apostol Andrei. El a zidit o biserică în Arghiropoli, împreună cu Sfântul Andrei, şi a adunat pe mulţi credincioşi laolaltă, învăţându-i să trăiască o viaţă mântuitoare, împreună cu Iisus Hristos. Ostenindu-se astfel 16 ani pentru mântuirea neamului omenesc, Sfântul Apostol Stahie a răposat cu pace.
Sfinţii Apostoli Amplie şi Urban au fost puşi episcopi tot de către Sfântul Apostol Andrei. Amplie a fost episcop în Diospoli, iar Urban a fost episcop în Macedonia. Propovăduind ei pe Hristos şi pe idolii păgâni pierzându-i, i-au ridicat asupra lor pe evrei şi pe elini deopotrivă şi, fiind ucişi de către aceştia, şi-au câştigat de la Dumnezeu cununa mucenicească.
Sfântul Apostol Narcis a fost episcop în Atena, Apelie în Ieraclia şi Aristobul în Britania, unde au vestit fără teamă Evanghelia Lui Hristos. Iar după multe osteneli şi nevoinţe, şi-au dat sufletele în mâinile Domnului, ca nişte mărturisitori.