Sfinţii 42 de Mucenici din Amoreea; Sfântul Mucenic Eufrosin; Aflarea Sfintei Cruci | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sfinţii 42 de Mucenici din Amoreea; Sfântul Mucenic Eufrosin; Aflarea Sfintei Cruci

Sfinţii Mucenici din Amoreea au fost comandanţi în armatele împăratului bizantin Teofil (829-842). Atunci când musulmanii au asediat oraşul Amoreea (în provincia Galicia, Asia Mică), i-au luat în robie pe cei 42 de comandanţi, împreună cu mulţi alţi creştini. Comandanţii au fost întemniţaţi timp de şapte ani, iar toţi ceilalţi creştini au fost fie vânduţi ca robi, fie ucişi. În cei şapte ani de temniţă, musulmanii arabi au încercat să-i convingă pe comandanţii din Amoreea să îmbrăţişeze credinţa islamică.

“Mohamed este adevăratul prooroc, nu Hristos”, au grăit aceştia, iar comandanţii au răspuns: “Dacă aţi avea doi care se ceartă pentru un câmp, cum că este al lui, unul având mulţi martori care adeveresc aceasta, iar celălalt niciunul, ce aţi zice, al cui este câmpul?” Mai-marii musulmani au zis: “Fără îndoială că al celui cu mulţi martori.” “Drept aţi răspuns. Aşa este şi cu Hristos şi cu Mohamed al vostru. Hristos are mulţi martori: Prorocii din vechime, Moise şi Ioan Botezătorul, pe care şi voi îl recunoaşteţi şi care a dat mărturie pentru El. Mohamed, însă, nu are ca mărturisitor decât pe el însuşi”, au spus comandanţii.

Musulmanii au grăit din nou: “Credinţa noastră e mai bună decât cea creştină pentru că vedeţi şi voi că Dumnezeu ne-a dat izbândă asupra voastră, a creştinilor! Vedeţi bine că cele mai bogate pământuri şi împărăţii din lume sunt ale noastre şi că ele sunt şi mai numeroase şi mai întinse ca ale voastre!” Iar comandanţii au răspuns: “Dacă ar fi aşa, atunci idolatriile egipteană, babiloneană, elenistică, romană şi închinarea la foc a persanilor ar fi adevăratele credinţe căci, odată, toate aceste neamuri au fost stăpânii lumii! Victoria, bogăţia şi puterea voastră nu dovedesc şi adevărul credinţei voastre. Noi ştim că Dumnezeu dă uneori biruinţă creştinilor, alteori îngăduie să fie subjugaţi ca să-ţi vadă mai bine păcatele şi să se curăţească de ele, prin pocainţă şi credinţă adevărată.”

După ce au rezistat la îndemnurile şi ameninţările musulmanilor şi după ce au fost torturaţi, mărturisitorii au fost ucişi, pentru că nu au lepădat credinţa în Domnul Hristos.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro