Pe când se afla în cetatea Nicomidiei, spun istoricii, împăratul păgân Maximian a aflat despre mulţimea creştinilor şi a pus la cale uciderea lor, în preajma sărbătorii Naşterii Domnului Iisus Hristos. Ştiind că toţi creştinii se vor aduna în marea biserică a Nicomidiei, împăratul a poruncit ca aceasta să fie înconjurată din timp cu lemne uscate, cărora mai apoi soldaţii să le dea foc.
La acea vreme, Sfântul Antim, episcopul Nicomidiei, a adunat în biserică tot poporul creştin, s-a rugat împreună cu iubitorii de Hristos şi i-a învăţat adevărata credinţă, aducându-i laudă Atotputernicului. În acel moment, soldaţii împăratului au înconjurat biserica şi nu au mai permis nimănui să iasă afară. Imediat după aceea, trimisul împăratului a intrat în sfântul lăcaş şi le-a spus creştinilor că însuşi împăratul îi sfătuieşte să jertfească zeilor, în caz contrar vor fi arşi de vii.
Arhidiaconul bisericii, aprins de focul râvnei dumnezeieşti, a întărit mulţimea şi i-a pus înainte slava muceniciei la care îi cheamă Dumnezeu. El le-a amintit creştinilor de pilda celor trei tineri din cuptorul de foc. Toţi cei prezenţi s-au umplut de Duh Sfânt şi au voit cu râvnă să răspundă dumnezeieştii chemări. Când episcopul a aflat aceasta, s-a grăbit şi i-a botezat pe catehumeni, apoi i-a împărtăşit pe creştini cu dumnezeieştile Taine.
Soldaţii au aprins lemnele aşezate din timp. Potrivit tradiţiei, 2 0.000 de oameni au dobândit atunci cununa muceniciei, înălţând cântări de laudă Lui Dumnezeu pe când erau arşi de vii, la anul 302 d.H. Prin mila Lui Dumnezeu, Sfântul Antim a scăpat nevătămat, ca să fie de folos şi altora. Episcopul Nicomidiei i-a adus şi pe alţii la Hristos şi, după ce a fost torturat fără milă de păgâni, s-a mutat şi el la Domnul.