Sfântul Împărat Constantin cel Mare a fost fiul împăratului roman Constantius Chlorus şi al Elenei Împărăteasa. S-a născut la 27 februarie 272 d.H., în cetatea Naissus (astăzi, Nis, în Serbia). După moartea tatălui său, în anul 304, a fost proclamat împărat. La scurt timp, Constantin a întrat în conflict cu Maxenţiu, fiul împăratului Maximian, pentru că acesta intenţiona să ocupe aceeaşi funcţie.
În ziua premergătoare luptei cu împăratul Maxenţiu, în anul 312 d.H., Împăratul Constantin a văzut pe cer, în chip minunat, o cruce luminoasă şi o inscripţie: “In hoc signum vinces” (“Prin acest semn vei birui”!). Totodată, noaptea, Hristos i s-a descoperit lui Constantin în vis, îndemnându-l să pună semnul sfintei cruci pe stindardele şi scuturile armatei sale. A doua zi, făcând aşa cum i-a poruncit Domnul, Constantin a ieşit biruitor în luptă.
În anul 313, Sfântul Împărat Constantin a dat un edict prin care a oprit prigonirea creştinilor în întreg Imperiul Roman. Astfel, creştinismul a devenit religie recunoscută în tot împeriul. Mai târziu, pe vremea împăratului creştin Teodosie cel Mare (379-395 d.H.), religia creştină a devenit religie de stat.
Demn de amintit este faptul că, în vremea Împăratului Constantin, s-a ţinut primul Sinod Ecumenic. Este vorba de Sinodul Ecumenic de la Niceea, din anul 325, unde a fost înlăturată erezia lui Arie şi unde s-au alcătuit primele articole din Crezul creştin. Sfântul Împărat Constantin cel Mare a murit în anul 337, la zece ani de la trecerea la cele veşnice a mamei sale, Împărăteasa Elena.
Mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare, Elena, este cea care a descoperit, pe dealul Golgotei de lângă Ierusalim, crucea pe care a fost răstignit Domnul Iisus Hristos. Tot ea a zidit Biserica Sfântului Mormânt de la Ierusalim, Biserica din Bethleem şi pe cea din Nazareth, dar şi multe alte lăcaşuri creştine, care au dăinuit peste veacuri.