Sfidarea Elenei Udrea | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sfidarea Elenei Udrea

Elena Udrea a fost adusă, miercuri, din arest la instanţa supremă, unde se judeca cererea procurorilor DNA de arestare a deputatului PMP, în dosarul Microsoft, la intrarea în sediul ICCJ aceasta repetând gestul de a duce degetul arătător pe nas, pe care l-a făcut şi în plenul Camerei Deputaţilor.
Deputatul PMP Elena Udrea a fost adusă cu o dubă a Poliţiei la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), unde la ora 14.00 începuse şedinţa în care se judeca propunerea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Elena Udrea avea cătuşe la mâini când a fost scoasă din maşină, iar înainte de a intra în sediul ICCJ a repetat gestul de a duce degetul arătător de la mâna dreaptă pe nas, pe care l-a făcut şi luni, în plenul Camerei Deputaţilor, când se discutau cererile DNA de avizare a urmăririi, reţinerii şi arestării deputatului PMP.
Procurorii au, pe de altă parte, noi dovezi privind traseul mitei către Udrea, mare parte dintre operaţiunile ilegale fiind făcute de omul său de casă, Tudor Breazu, arestat în prezent.

Cine este Tudor Breazu

Cel mai bine îl descrie un judecător de la Curtea de Apel Bucureşti, în motivarea deciziei de arestare preventivă a acestuia: „Tudor Breazu este un pericol concret pentru societate, chiar dacă au trecut peste trei ani de la săvârşirea faptelor de care îl acuză DNA, întrucât a creat un circuit financiar complex şi a ticluit acte, pentru a ascunde fapte de corupţie". Respectivul magistrat a decis, în 8 februarie, arestarea preventivă a lui Tudor Breazu, administratorul moşiei de la Nana a Elenei Udrea, fiind acuzat că a intermediat o mită de 300.000 de lei pentru fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, în dosarul Gala Bute, relatează mediafax.ro
"Chiar dacă a trecut o perioadă de peste trei ani de la săvârşirea infracţiunii, arestarea preventivă se impune prin prisma rezonanţei sociale a acesteia, care în mod evident nu s-a estompat, precum şi prin prisma periculozităţii concrete dovedite de inculpat", arată judecatorul în motivarea deciziei. Magistratul notează, de asemenea, în documentul citat, că Tudor Breazu, acuzat de complicitate la luare de mită în dosarul Gala Bute, alături de ceilalţi inculpaţi, a comis fapta în mod organizat, prin crearea unui circuit financiar complex şi prin "ticluirea" de înscrisuri pentru a le da o aparenţă de legalitate, implicând mai multe societăţi comerciale şi folosind tranzacţii fictive.

Instrumente sofisticate care să ascundă natura tranzacţiilor

"Generalizarea la nivelul administraţiei publice a unui comportament prin care se stabileşte o legătură directă, aproape automată, între plăţile efectuate din fondurile publice şi perceperea unui comision de 10 la sută de către persoanele care conduc autorităţile contractante reprezintă un fenomen extrem de periculos pentru buna funcţionare a statului, fenomen ce nu ar putea avea loc în lipsa unor persoane dispuse să ascundă faptele de corupţie prin punerea la dispoziţia persoanelor implicate a unor instrumente sofisticate care să ascundă natura tranzacţiilor şi beneficiarii finali", arată judecătorul în motivare.

O mită de aproximativ 300.000 lei

Potrivit DNA, Tudor Breazu ar fi intermediat primirea unei mite de aproximativ 300.000 de lei de către Elena Udrea, din care ar fi plătit pentru organizarea zilei ei de naştere la Predeal, dar şi excursii pentru ea şi Ana Maria Topoliceanu. Firmele care executau lucrări finanţate de ministerul lui Udrea depindeau de "bunăvoinţa" persoanelor cu funcţii de conducere din instituţie pentru a evita intrarea în incapacitate de plată din cauza întârzierii decontărilor.
În acest context, în perioada 2010 - 2011, Tudor Breazu le-a ajutat pe Elena Udrea şi pe Ana Maria Topoliceanu, directorul Companiei Naţionale de Investiţii (CNI), să primească 300.000 de lei de la Dragoş Marius Botoroagă, administratorul SC Consmin SA, scopul mitei fiind de a asigura plata la timp a lucrărilor executate de societate în baza contractelor încheiate cu Compania Naţională de Investiţii.
După ce CNI făcea plăţile către firma lui Botoroagă, acesta dispunea transferul a aproximativ 10 la sută din suma încasată către Ştefan Lungu, pe atunci consilierul personal al Elenei Udrea, prin societatea controlată de acesta - Last Time Studio SRL, în baza unor contracte de consultanţă fictive, se mai arată în documentul citat.

Contracte fictive

În acest mod s-ar fi realizat cinci plăţi în valoare de 335.486 de lei, bani din care Lungu i-ar fi transferat lui Tudor Breazu, prin intermediul societăţii Ekaton Consulting SRL, în baza altor contracte de consultanţă fictive, sumele de 209.762 de lei, prin patru transferuri bancare, şi de 90.000 de lei, în numerar, spun procurorii. O parte a acestor sume i-ar fi fost înmânate în numerar Anei Maria Topoliceanu, care le-ar fi predat Elenei Udrea.
Astfel, potrivit anchetatorilor, Breazu a achitat mai multe servicii de care ar fi beneficiat direct Elena Udrea, respectiv contravaloarea cazării pentru o vacanţă petrecută la hotelul Danai Beach Resort din Grecia, în perioada 2-5 septembrie 2011, şi costurile petrecerii organizate cu ocazia zilei de naştere a acesteia, la data de 26 decembrie 2012, la Hotelul Orizont din Predeal, în sumă de 12.999 de lei.

De la Florenţa, în Grecia şi la Paris

Sumele primite ar fi fost folosite şi pentru plata unor excursii făcute de Breazu cu Topoliceanu: la Florenţa, în perioada 19 - 22 mai 2011 (cazare 9.462 lei, plus avion 4.468 de lei), la Mykonos - Grecia, în perioada 6 - 11 iulie 2011 (cazare 16.530 de lei şi avion 9.354 de lei), şi la Paris, în perioada 30 septembrie - 4 octombrie 2011 (avion 5.406 de lei).
De asemenea, Breazu ar fi achitat deplasările lui Topoliceanu la Frankfurt, în perioada 30 noiembrie - 2 decembrie 2011 (cazare 2.283 de lei), sau ale unor membri ai familiei sale la Viena , în perioadele 24 - 28 august 2011 (cazare 4.530 de lei şi avion 5.800 de lei) şi 24 octombrie - 1 noiembrie 2011 (cazare 8.876 de lei plus avion 5.652 de lei), spun procurorii. Anchetatorii mai notează că, din declaraţia Anei Maria Topoliceanu, rezultă că sumele primite de la SC Consmin SA ajungeau în patrimoniul Elenei Udrea.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro