Manchester United şi Bayern Munchen au terminat la egalitate, 1-1 (0-0), marţi seara, pe stadionul Old Trafford, în prima manşă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor la fotbal.
Prima repriză a fost una echilibrată, în care niciuna dintre formaţii nu a reuşit să îşi creeze ocazii mari de gol. United a avut totuşi o oportunitate bună în min. 40, când Neuer a agăţat tentativa de lob a lui Welbeck, potrivit agerpres.ro.
Manchester a deschis scorul după pauză, prin sârbul Vidic (58), cu o lovitură de cap, în urma unui corner executat de Rooney. Campioana Europei a replicat imediat, Guardiola l-a introdus pe atacantul croat Mandzukic, care a recentrat cu capul în centrul careului, iar Schweinsteiger a trimis sub transversală (67).
Bavarezii au avut şi şansa de a obţine victoria (78), dar Robben a trimis peste poartă din dreptul punctului cu var. Bayern a încheiat meciul în zece oameni, Schweinsteiger fiind eliminat pentru al doilea cartonaş galben (90). Manşa secundă se va desfăşura pe Fussball Arena, în data de 9 aprilie.
Derby-ul spaniol se va decide la Madrid
De asemenea, echipele spaniole FC Barcelona şi Atletico Madrid au terminat nedecis, 1-1 (0-0), marţi seara, pe Nou Camp, în prima manşă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor la fotbal.
Madrilenii au început mai bine şi au avut o bună ocazie de a deschide scorul în min. 5, când David Villa, fostul jucător al catalanilor, nu a nimerit ţinta din întoarcere. Barca a preluat controlul jocului cu trecerea timpului şi prima şansă de gol a fost semnată de Iniesta (26), dar acesta a fost blocat in extremis de Godin. În finalul primei reprize, fiecare formaţie a trecut pe lângă deschiderea scorului, mai întâi gazdele, prin brazilianul Neymar (45), însă şutul său a trecut peste transversală, iar apoi oaspeţii, prin acelaşi Villa (451), însă Pinto a reuşit să respingă mingea trimisă la colţul lung de fostul său coechipier.
În partea secundă, Atletico a reuşit să deschidă scorul la o fază care nu anunţa mare lucru, prin Diego, cu un şut la vinclu, din unghi, care l-a surprins pe Pinto (56). Barcelona s-a aruncat în atac şi a pus o presiune formidabilă pe poarta lui Atletico, portarul belgian Courtois intervenind salutar la şutul lui Busquets (63). Goalkeeper-ul nu a mai avut ce face la şutul lui Neymar, cu efect, la colţul lung, după o pasă de excepţie a lui Iniesta (71), şi scorul a devenit 1-1.
Catalanii au căutat şi golul victoriei, dar Courtois a intervenit din nou excelent la şutul lui Iniesta (73) şi apoi la lovitura liberă executată de Messi (85). Ambele echipe au pierdut în debutul partidei câte un om de bază, echipa blaugrana pe Pique, iar Atletico pe Diego Costa, ambii accidentaţi. Manşa secundă va avea loc în data de 9 aprilie, pe Vicente Calderon.
Tragerile la sorţi pentru semifinale - pe 11 aprilie
Tragerile la sorţi pentru semifinalele Ligii Campionilor şi Ligii Europa vor avea loc la 11 aprilie, la Nyon, urmând să fie conduse de secretarul general al UEFA, Gianni Infantino, informează uefa.com.
Tragerile la sorţi vor avea loc începând cu ora 13.00, Infantino urmând să fie ajutat pentru Liga Campionilor de ambasadorul finalei de la Lisabona, Luis Figo, iar pentru Liga Europa de ambasadorul finalei de la Torino, Ciro Ferrara.
Semifinalele Ligii Campionilor vor avea loc la 22 şi 23 aprilie, turul, şi 29 şi 30 aprilie, returul. Finala este programată la 24 mai.
În Liga Europa, semifinalele sunt programate la 24 aprilie (turul) şi 1 mai (returul). Finala va avea loc în 14 mai.