Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane derulează, în această perioadă, Campania de prevenire a traficului de persoane în scopul exploatării prin muncă “Cunoaşte-ţi drepturile! Respectă-ţi obligaţiile”.
În judeţul Brăila, activităţile de informare sunt organizate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila în parteneriat cu Centrul Regional Galaţi al Agenţiei Naţionale împotriva Traficului de Persoane.
Traficul de persoane constituie o violare a drepturilor omului şi o atingere adusă demnităţii şi integrităţii fiinţei umane, o ameninţare asupra securităţii individului şi valorilor sociale şi umane. Traficul de persoane poate fi înţeles ca fiind o formă modernă de sclavie, ce apare în momentul în care o persoană îşi exercită controlul total asupra alteia, folosindu-se de ameninţări, violenţe sau alte forme de constrângere, o exploatează economic, remunerând-o insuficient sau deloc pentru munca ori serviciile oferite.
Vă puteţi afla într-o situaţie de risc, dacă o altă persoană:
- se oferă să vă împrumute bani pentru a vă plăti biletul sau şederea;
- vă propune să plecaţi cu documente false;
- vă sfătuieşte să nu declaraţi motivul real al călătoriei la punctul de frontieră;
- doreşte să păstreze cartea de identitate sau paşaportul, pentru că “aşa este în siguranţă”;
- vă cere pentru păstrare telefonul mobil;
- vă spune să nu luaţi prea multe bagaje;
- vă face promisiuni doar verbal, care nu pot fi verificate.
Într-un articol viitor vă vom prezenta cum trebuie procedat pentru a nu vă expune acestor situaţii de risc determinate de traficul de persoane.