Dintre cei care-au debutat inainte de 1989, indiferent carei promotii i-ar apartine, putini au mai atins stacheta fixata de volumele din vremea raposatului. Cu exceptii cu atit mai meritorii, acestia fie au abandonat literatura, fie si-au renegat sau trecut sub tacere originile ?compromitatoare? (cazul lui Cristian Tudor Popescu fiind cel mai tipic pentru aceasta ipostaza), fie, in cazul fericit, si-au antologat creatia de pina in prezent, parca pregatindu-se pentru posteritate (e cazul lui Mircea Oprita).
Ce ramine din F&SF-ul romanesc de dupa 1989? E o intrebare pe care mi-am pus-o adesea, atunci cind am fost rugat sa numesc, pentru prieteni din afara acestuia, citeva virfuri ale acestor genuri de literatura, in incercarea de a-i face sa inteleaga ce ma atrage la ele. Si am ajuns la concluzia, trista pentru nostalgicii cititori de Almanahuri Anticipatia si pentru cei ce rascolesc prin maldarele de vechituri neclasificate din anticariate, ca din tot ce-au publicat autorii romani in materie de SF si fantastic, ramin, din punct de vedere literar, cel mult o duzina de carti, scrise de o mina de autori. E de remarcat ca aproape toate cartile pomenite mai sus au aparut in afara colectiilor dedicate si fara a fi indicate explicit drept SF.
"Madia Mangalena" (Institutul European, 1999) lui Michael Haulica are meritul de a fi prilejuit publicului larg, prin aparitia fara diminuanta eticheta SF si intr-o colectie a unei edituri de relativ prestigiu in epoca, intilnirea cu un scriitor pe deplin implinit, cu o voce aparte, oricind discernabila din cor, si, poate, cel mai preocupat de stil dintre cei ce s-au remarcat in asa-numita generatie JSF; spre norocul nostru, "Madia Mangalena" a fost doar o avanpremiera, care paleste prin comparatie cu "Asteptind-o pe Sara" (Millennium Press, 2005). Ona Frantz e cea mai surprinzatoare aparitie din intreg lotul debutantilor de dupa 1989; daca toti ceilalti au putut fi urmariti in evolutia lor, in diversele periodice mai mult sau mai putin efemere, Ona a aparut practic din neant, cu un roman solid, extrem de complex, "Sfisierea" (Dacia, 1999), care ar putea oricind sa concureze de la egal la egal cu lumile elaborate ale unor Orson Scott Card sau Ursula K. LeGuin, dar si cu scriitura baroca a unui Frank Herbert. Cartea de debut a lui Radu Pavel Gheo, "Valea Cerului Senin" (Athena, 1997), e o culegere de povestiri coerenta, care se foloseste de tropii SF-ului pentru a se apropia de filonul mitologic; cu "Fairia" (Polirom, 2004), Gheo a confirmat ca stie sa povesteasca, vrajind lectorul, dar si sa se joace, cu o verva jubilatorie molipsitoare. Ladislau Daradici a produs o culegere de povestiri in care se reflecta sensibilitatea sa poetica, "Intilnire cu cei care-am fost" (OmniBooks, 1998). Liviu Radu a publicat un numar egal de romane si culegeri de povestiri, la un nivel foarte inalt din punct de vedere literar, dar e mai degraba un nuvelist, spatiile mai largi ii dilueaza impactul; oricare dintre cartile sale merita citita, dar selectia din volumul "Spre Ierusalim" (Allfa, 1999) e cea mai reprezentativa. Voicu Bugariu, dupa un experiment fermecator in literatura comerciala, esuat din motive extraliterare, a revenit la calitatea sa obisnuita, de jurnalist al unei lumi ciudate si ciudat de asemanatoare cu cea in care traim, cu un volum aparut pe suport electronic, "Mozart si moartea" (Liternet, 2004), o colectie de bijuterii slefuite atent, ce-si dezvaluie fatete nebanuite la fiecare noua lectura. Costi Gurgu - cu volumul "Ciuma de sticla" (ProLogos, 2000), dar si cu antologiile grupului Kult, pe care le-a coordonat -, ne-a dat brinci in universul straniu al unei imaginatii fascinate de visceral, in care imaginea si atmosfera primeaza asupra actiunii. Florin Pitea, desi a publicat doar doua volume de povestiri ("Necropolis", QED, 2001 si "An/Organic", Amaltea, 2004), a dovedit ca stie sa construiasca un text cu cap si coada, ca poate, din citeva fraze, sa contureze lumi; in cazul lui insa, adevarata revelatie urmeaza sa se produca, probabil, cu romanul "Gangland", din care ne-a fost dat sa citim deocamdata doar fragmente.
In sfirsit, nu putem incheia acest scurt - si inerent lacunar - inventar, fara a pomeni de trilogia Abatiei scrisa de Dan Dobos (Nemira, 2002-2003, MediaTech 2005), primul succes adevarat de public pornit din inima genului, fara pretentii exagerate, dar si fara trucuri ieftine; Dan Dobos ofera cititorilor exact ceea ce promite: aventura, intriga si o complexitate doar pe alocuri superflua, ceea ce nu e putin lucru, pentru o lucrare de asemenea proportii.
Au mai fost debuturi promitatoare (in volum, sau nu); acestea sint promisiuni ce vor fi implinite in anii ce vor veni. Se cuvine sa mentionam numele unor Bogdan Bucheru, Catalin Sandu, Silviu Genescu, Don Simon, Danut Ivanescu, Ana-Maria Negrila, Marian Coman, Robert David, Ana Veronica Mircea etc.
Ce ramine din F&SF-ul romanesc de dupa 1989? Nu mare lucru, din perspectiva scientifictionala canonica: toate aceste carti pot fi citite pur si simplu prin grila literaturii de buna calitate, fara eticheta genului. Si, la urma urmei, asta-i lucrul cel mai important.
Ce ramine din F&SF-ul romanesc de dupa 1989? E o intrebare pe care mi-am pus-o adesea, atunci cind am fost rugat sa numesc, pentru prieteni din afara acestuia, citeva virfuri ale acestor genuri de literatura, in incercarea de a-i face sa inteleaga ce ma atrage la ele. Si am ajuns la concluzia, trista pentru nostalgicii cititori de Almanahuri Anticipatia si pentru cei ce rascolesc prin maldarele de vechituri neclasificate din anticariate, ca din tot ce-au publicat autorii romani in materie de SF si fantastic, ramin, din punct de vedere literar, cel mult o duzina de carti, scrise de o mina de autori. E de remarcat ca aproape toate cartile pomenite mai sus au aparut in afara colectiilor dedicate si fara a fi indicate explicit drept SF.
"Madia Mangalena" (Institutul European, 1999) lui Michael Haulica are meritul de a fi prilejuit publicului larg, prin aparitia fara diminuanta eticheta SF si intr-o colectie a unei edituri de relativ prestigiu in epoca, intilnirea cu un scriitor pe deplin implinit, cu o voce aparte, oricind discernabila din cor, si, poate, cel mai preocupat de stil dintre cei ce s-au remarcat in asa-numita generatie JSF; spre norocul nostru, "Madia Mangalena" a fost doar o avanpremiera, care paleste prin comparatie cu "Asteptind-o pe Sara" (Millennium Press, 2005). Ona Frantz e cea mai surprinzatoare aparitie din intreg lotul debutantilor de dupa 1989; daca toti ceilalti au putut fi urmariti in evolutia lor, in diversele periodice mai mult sau mai putin efemere, Ona a aparut practic din neant, cu un roman solid, extrem de complex, "Sfisierea" (Dacia, 1999), care ar putea oricind sa concureze de la egal la egal cu lumile elaborate ale unor Orson Scott Card sau Ursula K. LeGuin, dar si cu scriitura baroca a unui Frank Herbert. Cartea de debut a lui Radu Pavel Gheo, "Valea Cerului Senin" (Athena, 1997), e o culegere de povestiri coerenta, care se foloseste de tropii SF-ului pentru a se apropia de filonul mitologic; cu "Fairia" (Polirom, 2004), Gheo a confirmat ca stie sa povesteasca, vrajind lectorul, dar si sa se joace, cu o verva jubilatorie molipsitoare. Ladislau Daradici a produs o culegere de povestiri in care se reflecta sensibilitatea sa poetica, "Intilnire cu cei care-am fost" (OmniBooks, 1998). Liviu Radu a publicat un numar egal de romane si culegeri de povestiri, la un nivel foarte inalt din punct de vedere literar, dar e mai degraba un nuvelist, spatiile mai largi ii dilueaza impactul; oricare dintre cartile sale merita citita, dar selectia din volumul "Spre Ierusalim" (Allfa, 1999) e cea mai reprezentativa. Voicu Bugariu, dupa un experiment fermecator in literatura comerciala, esuat din motive extraliterare, a revenit la calitatea sa obisnuita, de jurnalist al unei lumi ciudate si ciudat de asemanatoare cu cea in care traim, cu un volum aparut pe suport electronic, "Mozart si moartea" (Liternet, 2004), o colectie de bijuterii slefuite atent, ce-si dezvaluie fatete nebanuite la fiecare noua lectura. Costi Gurgu - cu volumul "Ciuma de sticla" (ProLogos, 2000), dar si cu antologiile grupului Kult, pe care le-a coordonat -, ne-a dat brinci in universul straniu al unei imaginatii fascinate de visceral, in care imaginea si atmosfera primeaza asupra actiunii. Florin Pitea, desi a publicat doar doua volume de povestiri ("Necropolis", QED, 2001 si "An/Organic", Amaltea, 2004), a dovedit ca stie sa construiasca un text cu cap si coada, ca poate, din citeva fraze, sa contureze lumi; in cazul lui insa, adevarata revelatie urmeaza sa se produca, probabil, cu romanul "Gangland", din care ne-a fost dat sa citim deocamdata doar fragmente.
In sfirsit, nu putem incheia acest scurt - si inerent lacunar - inventar, fara a pomeni de trilogia Abatiei scrisa de Dan Dobos (Nemira, 2002-2003, MediaTech 2005), primul succes adevarat de public pornit din inima genului, fara pretentii exagerate, dar si fara trucuri ieftine; Dan Dobos ofera cititorilor exact ceea ce promite: aventura, intriga si o complexitate doar pe alocuri superflua, ceea ce nu e putin lucru, pentru o lucrare de asemenea proportii.
Au mai fost debuturi promitatoare (in volum, sau nu); acestea sint promisiuni ce vor fi implinite in anii ce vor veni. Se cuvine sa mentionam numele unor Bogdan Bucheru, Catalin Sandu, Silviu Genescu, Don Simon, Danut Ivanescu, Ana-Maria Negrila, Marian Coman, Robert David, Ana Veronica Mircea etc.
Ce ramine din F&SF-ul romanesc de dupa 1989? Nu mare lucru, din perspectiva scientifictionala canonica: toate aceste carti pot fi citite pur si simplu prin grila literaturii de buna calitate, fara eticheta genului. Si, la urma urmei, asta-i lucrul cel mai important.
