* din primele date, se pare că fata de 15 ani s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon, însă poliţiştii continuă cercetările în acest caz * trupul neînsufleţit a fost transportat la Morgă pentru efectuarea necropsiei
Adolescentă decedată, după ce a fost găsită inconştientă în baie. Din primele date, se pare că ar fi vorba despre o intoxicaţie cu monoxid de carbon, însă poliţiştii continuă cercetările.
Potrivit datelor transmise de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila, joi seară, în jurul orei 21:05, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Făurei au fost sesizați, prin apel 112, de către o femeie, cu privire la faptul că a găsit-o pe nepoata sa, în vârstă de 15 ani, din localitatea Sătuc, căzută în baie.
La fața locului s-a prezentat un echipaj al ambulanței, însă în drum spre spital, minora a decedat. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Brăila în vederea efectuării necropsiei. „În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, au transmis poliţiştii.