Afacerea care i-a adus sfârşitul. Liderul reţelei de traficanţi de persoane, care făcea "afaceri" bănoase în club "Red Velvet", şi-a găsit sfârşitul în timp ce se afla în arest preventiv la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi, luând cu el, în mormânt, secrete înfiorătoare. Peste noapte, bărbatului de 53 de ani i s-a făcut rău, acesta fiind preluat imediat de o ambulanţă şi transportat la Spitalul Judeţean Galaţi, după cum ne-a transmis Biroul de Presă al IPJ Galaţi. Medicii nu l-au mai putut salva pe brăileanul acuzat de comiterea infracţiunilor de trafic de persoane şi spălare de bani. Dobrev Iura, cunoscut cu probleme medicale grave, a murit ieri dimineaţă, cauzele morţii urmând să se stabilească cu exactitate după efectuarea necropsiei. Potrivit unor surse, se pare că Dobrev Iura ar fi suferit de afecţiuni ale ficatului şi plămânilor, având şi diabet.
Patronul bordelului "Red Velvet", Dobrev Iura, a ajuns în spatele gratiilor la sfârşitul lunii iunie, când DIICOT Galaţi a destructurat gruparea infracţională. Deşi a încercat în repetate rânduri să scape de arest, liderul grupării nu a fost pus în libertate de judecători. În spatele gratiilor se află de câteva luni şi ceilalţi patru membri ai reţelei de traficanţi de persoane.
Trafic de persoane, sub "masca" unui salon masaj erotic
La sfârşitul lunii iunie, procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Galaţi, împreună cu poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi, au stopat activitatea infracţională care se derula în salonul de masaj erotic "Red Velvet" din municipiul Brăila. După cum se arată în comunicatul DIICOT, autorităţile judiciare au destructurat grupul infracţional organizat specializat în traficul de persoane, traficul de minori şi spălare de bani, care acţiona încă din anul 2011 sub "masca" unui salon de aşa-zis masaj erotic. Potrivit procurorilor, salonul funcţiona "sub cupola" mai multor societăţi comerciale cu răspundere limitată având ca obiect de activitate declarat "activităţi de întreţinere corporală". "Aceste firme erau deţinute atât scriptic cât şi faptic de inculpaţii Dobrev Iura şi Dobrilă Mihaiela, liderii grupării infracţionale faţă de care există suspiciunea rezonabilă că au traficat zeci de tinere, multe dintre ele fiind minore. Conform probelor administrate în dosar, victimele erau exploatate sexual în încăperile salonului de masaj erotic, contra sumei de 200 de lei, din care 150 de lei erau achitaţi la recepţia salonului de masaj, iar 50 de lei erau daţi direct victimelor, în camera unde aveau loc raporturile sexuale", au stabilit anchetatorii.
În ziua de 23 iunie, şapte percheziţii domiciliare au fost efectuate de către procurorii DIICOT Galaţi împreună cu poliţiştii BCCO Galaţi, mai multe persoane fiind conduse la sediul DIICOT pentru audieri.
Anchetatorii au stabilit că traficanţii le puneau pe tinere să acorde o atenţie deosebită clienţilor fideli şi importanţi, printre care se numărau funcţionari publici şi oameni de afaceri. În situaţiile speciale, membrii reţelei infracţionale puneau la dispoziţia oamenilor importanţi tinere care se deplasau în alte locaţii decât salonul de masaj erotic, îndeosebi hoteluri de pe raza municipiilor Galaţi şi Brăila, unde întreţineau raporturi sexuale contracost.
Procurorii au dispus, în data de 24 iunie, măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de cinci persoane. Inculpaţii Dobrev Iura (53 de ani), Dobrilă Mihaiela (37 de ani), Dragu Ştefana zisă "Mamaia" (60 de ani), Gaiu Diana Mariana zisă "Dida" (19 ani) şi Dram Constantin (63 de ani) au fost arestaţi preventiv şi de atunci mandatele de arestare s-au tot prelungit, deşi inculpaţii au tot contestat măsurile impuse de instanţă sau au cerut cercetarea sub control judiciar. Ultima prelungire a arestării pentru cele cinci persoane, care expiră la data de 21 septembrie, a fost dispusă luna trecută de Tribunalul Galaţi, inculpaţii formulând contestaţii care au fost respinse de CA Galaţi.