Sfântul Ştefan cel Mare s-a născut din binecredincioşii creştini Bogdan Vodă, fiul lui Alexandru cel Bun, din neamul Muşatinilor, şi din Doamna Oltea Maria, din neamul Basarabilor. Sfântul Ştefan cel Mare a fost domnitor al Moldovei între anii 1457-1504 şi este cunoscut ca apărător al creştinătăţii. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat pe 20 iunie 1992. Potrivit Tradiţiei, mergea de tânăr la cuviosul David Daniil Sihastru. Aşa ne explicăm de ce nu a fost numai un apărător al ţării, ci şi un mărturisitor al credinţei.
Slujirea Sfintei Biserici era o raţiune a existenţei sale. Nenumărate documente ale cancelariei domneşti stau mărturie peste veacuri: “Io Ştefan Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Ţării Moldovei, care arzând de dumnezeiasca credinţă şi iubire al cuvântului lui Dumnezeu fiind ...”. În pisania bisericii mari din Mănăstirea Neamţu, din 1497, citim: “Doamne Hristoase, primeşte biserica aceasta, pe care am zidit-o cu ajutorul Tău, întru slava şi cinstea Sfintei şi slăvitei Tale Înălţări de la pământ la cer; şi Tu, Stăpâne, acoperă-ne cu mila Ta de acum şi până în veac. Io Ştefan Voievod ...”.
În zilele împăratului Leon cel Mare (886-912 d.H.) trăiau în Constantinopol doi fraţi de neam ales, patricieni, Galvie şi Candid. Luând învoire de la împărat, aceştia au mers să se închine, după obicei, la Locurile Sfinte. Ajungând ei în Galileea, s-au odihnit peste noapte într-un sat din apropierea Nazaretului, în casa unei văduve.
Acolo, au văzut o cameră deosebită unde era ascuns vestmântul Maicii Domnului. Cu învoirea bătrânei văduve, fraţii au luat cu ei sfântul vestmânt. Şi, odată ajunşi la Constantinopol, Galvie şi Candid l-au înştiinţat pe împăratul Leon şi pe împărăteasa Verina, asemenea şi pe Ghenadie patriarhul, înaintea cărora au descoperit cinstita raclă şi au văzut toţi sfântul vestmânt, umplându-se de nespusă bucurie.
Deci, luând sfântul vestmânt, l-au dus în procesiune, cu mult popor, la Biserica Vlahernei şi au hotărât ca, în fiecare an, să se prăznuiască “Aducerea vestmântului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne”, în ziua a 2-a a lunii iulie, în cinstea şi spre slava Fecioarei Maria şi a Celui Născut dintr-însa, Iisus Hristos, Domnul şi Dumnezeul nostru.
“Punerea Cinstitului Vestmânt al Maicii Domnului în Mănăstirea Vlaherne, Cetatea care te cinsteşte pe tine şi după datorie te slăveşte, o acoperi, Prealăudată, cu cinstitul tău vestmânt şi o izbăveşti pe ea de năvălirea celor fără Dumnezeu, de foamete, de cutremur şi de războiul cel dintre noi totdeauna, Fecioară, ceea ce eşti neispitită de nuntă. Pentru aceasta, te slăveşte pe tine, preasfântă dumnezeiască Mireasă, ajutătoarea oamenilor!”.
