Sfântul Ierarh Vlasie a trăit pe vremea împăraţilor romani Diocleţian şi Licinius, prigonitorii creştinilor. A fost episcopul Sevastiei Capadociei. La acea vreme, din pricina prigonirilor, Vlasie s-a retras în munţi. Era atât de credincios şi de plin de har, încât şi fiarele îl ascultau şi veneau să fie binecuvântate de el. De asemenea, prin mâinile sfântului se făceau multe tămăduiri. Vânătorii vremii, însă, i-au găsit peştera şi l-au adus în cetate.
Patimile Sfântului Vlasie al Sevastiei nu au rămas fără rod: în timpul torturilor, şapte femei s-au alăturat mărturisirii sale. Printr-un vicleşug, arătându-se dornice a sluji în continuare idolilor păgâni, cele şapte femei au reuşit să le arunce în apă statuile. După ce au fost torturate, celor şapte femei li s-au tăiat capetele. În acel moment, copiii uneia dintre sfintele femei au fost încredinţaţi Sfântului Vlasie.
Torţionarul sfântului, Agricola, a poruncit ca acesta să fie aruncat într-un lac, dar sfântul, după ce a însemnat apa cu semnul crucii, a mers pe apă ca pe uscat. Văzând aceasta, 68 de bărbaţi şi-au pierdut viaţa încercând să imite puterea Lui Hristos, învocându-i pe idoli. Mai apoi, Sfântul Vlasie şi copiii femeii martire au fost ucişi în afara oraşului, tăindu-li-se capetele.
“Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţă răbdând până la moarte, Sfinţite Mucenice Vlasie, roagă-te Lui Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre!” (Troparul Sfântului Mucenic Vlasie)
