Sfântul Sfințit Mucenic Atinoghen cu cei 10 ucenici ai săi; Sfinții Mucenici Avudim și Faust | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sfântul Sfințit Mucenic Atinoghen cu cei 10 ucenici ai săi; Sfinții Mucenici Avudim și Faust

Sfântul Mucenic Atinoghen a trăit și a pătimit pe vremea împăratului păgân Dioclețian (284-305 d.H.). El a viețuit împreună cu zece ucenici într-o mănăstire de lângă cetatea Sevastiei și a fost episcop al Pidahtoei.

Declanșându-se persecuțiile contra creștinilor, dregătorul Filomarh i-a cerut lui Atinoghen să lepede credința în Domnul Iisus Hristos și să aducă jertfe idolilor păgâni. Atinoghen, însă, a refuzat, mărturisind: “O, prigonitorule, cei de care zici că au pierit nu au pierit deloc, ci se află acum în ceruri, bucurându-se cu îngerii!”

Pentru că nu a vrut să împlinească porunca lui Filomarh, episcopul a fost supus la multe chinuri. Înainte de a fi decapitat împreună cu frații de credință, un înger al Domnului s-a pogorât din cer și i-a întărit. Se spune că, după ce ucenicii Sfântului Atinoghen au fost uciși, s-a auzit un glas din cer zicându-i: “Astăzi, vei fi în rai cu Mine și cu ucenicii tăi și toată dorința ta se va împlini!”. Iar după ce a auzit aceste cuvinte, Sfântul Atinoghen și-a plecat cu veselie capul sub sabie și așa a trecut la cele veșnice.

Sfântul Vasile cel Mare îi atribuie Sfântului Atinoghen imnul “Lumină lină” din rânduiala Vecerniei. Părticele din moaștele Sfântului Atinoghen se află la biserica Mănăstirii Stavropoleos din București.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro