Sfântul Mucenic Mochie a trăit în sec. al IV-lea, a fost preot în Amfipol şi a suferit mucenicia în vremea împăratului roman Diocleţian. Pentru că-L propovăduia cu mult curaj pe Hristos, Mochie a fost prins şi supus la multe chinuri. El a fost aruncat în foc şi a fost dat fiarelor sălbatice, dar a scăpat nevătămat.
Întrând Sfântul Mochie în templul idolesc, s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci şi a stat lângă idolul lui Dionisos, zicând: “Stăpâne, Cel ce ţii toată făptura şi toate le-ai zidit prin Hristosul Tău; Cel ce ai ruşinat pe diavolul cel înstrăinat de adevărul Tău şi ai dăruit fericirea înţelepciunii celor ce se tem de Tine, Doamne, şi cinstesc Numele Tău cel sfânt; Cel ce ai sfărâmat idolii Babilonului şi ai arătat adevărata credinţă a proorocului Daniil; Cel ce ai făcut zadarnic altarul idolesc prin cei trei tineri ai Tăi şi ai stins văpaia focului în cuptor; Cel ce ai înecat pe învârtoşatul Faraon în adâncul mării; Cel ce ai ascultat rugăciunile lui Moise şi ai scos prin toiag apa din piatră; Tu, Cel ce eşti acum şi ai fost şi mai înainte şi vei fi Împărat veşnic, auzi-mă pe mine, robul Tău, că iată mă rog Ţie: vino în ajutorul meu şi arată puterea Ta acelora care socotesc adevărul drept minciună, să Te cunoască pe Tine, unul, adevăratul şi veşnicul Dumnezeu, şi să izgonească întunericul rătăcirii închinării de idoli!”
După ce-a spus toate acestea, a strigat către idol: “Dionisie, netrebnic şi deşert, mut şi surd, îţi poruncesc, în numele cel mare şi preaslăvit al Hristosului meu, Cel ce locuieşte întru cei de sus: să cazi din întărirea ta pe pământ, ca să se arate la toţi neputinţa ta!”.
Îndată s-a cutremurat pământul şi capiştea şi a căzut idolul, risipindu-se ca praful. Mai apoi, Sfântul Sfinţit Mucenic Mochie a murit prin tăierea capului.
