Sfântul Sfinţit Mucenic Miron preotul a trăit în ţinutul Ahaia (Grecia), în timpul crudului împărat roman Decius, prgonitorul creştinilor (249-251 d.H.). La acea vreme, mai mulţi păgâni furioşi au intrat în biserica unde slujea cu devotament Sfântul Miron preotul, în ziua prăznuirii Naşterii Domnului (Crăciunul), cu scopul de a-i prinde pe creştini şi a-i supune la torturi. Pentru că a refuzat să aducă jertfă şi să se închine idolilor păgâni, Sfântul Miron a fost aruncat în foc şi i-a fost sfâşiată pielea de pe trup, cu cruzime. Mai apoi, a fost dus în cetatea Cizicului şi acolo i s-a tăiat capul. Aşa l-a proslăvit Sfântul Sfinţit Mucenic Miron preotul pe Dumnezeu.
Tot astăzi, facem pomenirea Sfinţilor Mucenici Straton, Filip, Evtihian şi Ciprian, precum şi a Sfinţilor Mucenici Tirs, Levchie şi Coronat, cu soţiile lor. Mâine, facem pomenirea Sfinţilor Mucenici Flor, Lavru, Polien şi Leon, precum şi a Sfântului Ioan de Rila, ocrotitorul Bulgariei.