Sfântul Proroc Samuel a trăit cu 1000 de ani înainte de Întruparea Domnului. Fiu al lui Elcana şi al prorociţei Ana, a fost ultimul judecător al evreilor. Precizăm că s-a născut în perioada când poporul evreu era condus de judecători. A fost rod al rugăciunii părinţilor săi. Acesta este motivul pentru care Ana l-a dus pe Samuel la templul Domnului, când acesta a împlinit vârsta de trei ani.
Locuind lângă Chivotul Legii, Samuel a avut la vârsta de 12 ani o descoperire de la Dumnezeu despre pedepsele ce aveau să cadă asupra casei marelui preot Eli din pricina depravării şi desfrâului fiilor acestuia: Ofni şi Fineea. Descoperirea s-a împlinit în curând, căci filistinii i-au robit pe israeliţi şi i-au ucis pe fiii lui Eli şi au luat cu ei Chivotul Legii. Eli, marele preot, a murit în momentul în care a auzit de pierderea Chvotului Legii şi a celor doi fii ai săi. Vreme de 20 de ani, poporul lui Israel a rămas rob la filisteni. După această perioadă, Dumnezeu l-a trimis pe Samuel înaintea poporului ca să îi predice pocăinţa. Poporul s-a pocăit, a lepădat idolii filistenilor şi au început a umbla în căile Domnului, recunoscând în Samuel pe prorocul, preotul şi judecătorul lui Dumnezeu. Filistenii au mai pornit război, dar acum, sub conducerea lui Samuel, a biruit Israel.
Când Samuel a ajuns la bătrâneţe, poporul i-a cerut să le pună un rege care să rămână în urma lui. În zadar a încercat Samuel să le arate că Dumnezeu este regele lor. Deşi refuză o vreme să facă acest lucru, îl va unge rege pe Saul, după o descoperire dumnezeiască. Din cauza unor fapte păcătoase, Samuel povăţuit de Dumnezeu, îl va unge rege pe David.
Troparul Sfântului Proroc Samuel
Prăznuind pomenirea prorocului Tău Samuel, Doamne, printr-însul Te rugăm, mântuieşte sufletele noastre.
Tot în această zi, facem pomenirea: Sfântului Nou Mucenic Teoharis; Sfinţilor treizeci şi şapte de mucenici, care au mărturisit în Vizia Traciei; Sfinţilor Mucenici Sever şi Memnon Chendirionul; Sfântului Mucenic Luchie, sfetnicul; Sfinţilor Mucenici Iliodor şi Soda.