Sfântul Proroc Maleahi a făcut parte din seminția lui Levi. A trăit cu patru sute de ani înainte de întruparea Domnului și a profețit în timpul lui Ezdra. Cartea profetului Maleahi redă mustrările adresate de Dumnezeu lui Israel prin el și profeția despre Mesia, îndemnând poporul la pocaință. Vremea lui Maleahi a fost una de decădere a cinstirii lui Dumnezeu.
Prorocul Maleahi este persoana care vestește pregătirea venirii lui Mesia printr-un Înaintemergător al Domnului, care va fi Ioan Botezătorul. “Iată, Eu trimit pe îngerul Meu și va găti calea inaintea feței Mele și va veni îndată în templul Său Domnul pe Care Îl căutați și Îngerul legământului pe Care voi Îl doriți” (Maleahi 3, 1).
Numele “Maleahi” se tâlcuiește “înger”. A primit acest nume pentru că vorbea față în față cu îngerul Domnului și pentru că păzea îngereasca curăție.
A murit de tânăr și a fost îngropat la un loc cu părinții săi.