Sfântul Prooroc Samuel a trăit cu 1000 de ani înainte de Întruparea Domnului Iisus Hristos. Fiu al lui Elcana şi al proorociţei Ana, Samuel s-a născut în perioada când poporul evreu era condus de judecători. El însuşi a fost ultimul judecător al evreilor. A fost rod al rugăciunii părinţilor săi; acesta este şi motivul pentru care Ana l-a dus pe Samuel la Templul Domnului, când împlinise vârsta de trei ani.
Locuind lângă Chivotul Legii, Samuel a avut, la vârsta de 12 ani, o descoperire de la Dumnezeu, despre pedepsele ce aveau să cadă asupra casei marelui preot Eli, din pricina depravării şi desfrâului fiilor acestuia, Ofni şi Fineea. Descoperirea s-a împlinit în curând, căci filistenii i-au robit pe israeliţi, i-au ucis pe fiii lui Eli şi au luat cu ei Chivotul Legii. Eli, marele preot, a murit în momentul în care a auzit de pierderea Chivotului Legii şi a celor doi fii ai săi. Vreme de 20 de ani, poporul lui Israel a rămas rob la filisteni. După această perioadă neagră din istoria poporului ales, Dumnezeu l-a trimis pe Samuel înaintea poporului, ca să-l îndemne la pocăinţă. Poporul s-a pocăit, a lepădat idolii filistenilor şi a început să umble în căile Domnului, recunoscând în Samuel pe proorocul, preotul şi judecătorul Lui Dumnezeu. Filistenii au pornit iarăşi război, dar acum, sub conducerea profetului Samuel, a biruit poporul Israel.
Atunci când Samuel a ajuns la bătrâneţe, poporul i-a cerut să le pună un rege care să rămână în urma lui. În zadar a încercat Samuel să le arate evreilor că Dumnezeu Însuşi este Regele şi că Acesta este de ajuns. Proorocul a refuzat o vreme să facă pe plac poporului, dar până la urmă l-a uns rege pe Saul, bineînţeles, după o nouă descoperire dumnezeiască. Mai apoi, din pricina păcatelor săvârşite de Saul, Samuel (povăţuit de Dumnezeu) l-a uns rege pe David. Iar din seminţia lui David se va naşte Iisus Hristos, Domnul nostru.
