Sfântul Prooroc Oseea; Sf. Cuvios Mucenic Andrei Criteanul | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sfântul Prooroc Oseea; Sf. Cuvios Mucenic Andrei Criteanul

Sfântul Prooroc Oseea (Osea), pe care-l prăznuim astăzi, a fost fiul lui Beyri, din tribul lui Isahar (vechiul Israel). A proorocit cu 800 de ani înainte de Naşterea Domnului Iisus Hristos, pe vremea când evreii din Samaria au fost duşi în robia asiriană. Osea a certat cu asprime popoarele lui Israel şi ale lui Iuda după ce căzuseră în idolatrie. Totodată, a vestit pieirea Samariei şi a statului Israel din pricina păcatelor. De la Proorocul Osea ne-a rămas o carte în 14 capitole, cuprinsă în Sfânta Scriptură a Vechiul Testament. El a vestit sfârşitul şi desfiinţarea jertfelor cuprinse în Vechiul Testament. Osea a proorocit în timpul domniei a patru regi, timp de aproape 30 de ani şi a trecut la cele veşnice la adânci bătrâneţi.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro