Sfântul Prooroc Amos s-a născut în localitatea Tecoa de lângă Betleemul Iudeii şi a trăit în secolul al VIII-lea înainte de Hristos. Până să fie ales prooroc de către Domnul Dumnezeu, Amos a păzit turmele de porci ale unui om bogat din Ierusalim. Începutul proorocirii lui a fost consemnat pe vremea împăratului Iudeei, Ozia, cel din Ierusalim, şi a împăratului lui Israel, Ieroboam, din Samaria. Proorocul Amos i-a certat pe regele Ozia şi pe preoţii lui păgâni pentru că se închinau la idoli şi a întors poporul lui Israel de la închinarea la viaţa de aur la Dumnezeul strămoşilor lor.
Amos îi vesteşte lui Amaziah, căpetenia preoţilor păgâni, că asirienii îi vor ucide fiii şi pe regele lui Israel, profeţii care s-au întâmplat întocmai. Personaj incomod, proorocul Amos a fost lovit cu toiagul în frunte de către fiul preotului idolesc şi îşi va da duhul în cetatea natală, Tecoa.
Facem precizarea că Sfântul Prooroc Amos nu este tatăl lui Isaia. Amos, tatăl proorocului Isaia, a fost din seminţia împăraţilor Iudeii, s-a născut şi a petrecut în Ierusalim, pe când proorocul Amos a fost de neam sărac, din mica cetate Tecoa. Mai mult, tatăl lui Isaia nu se numără printre prooroci şi nu a primit moarte de mucenic.
“A proorocului Tău Amos pomenire, Doamne, prăznuind, printr-însul Te rugăm: mântuieşte sufletele noastre!” (Troparul Sfântului Prooroc Amos)