Sfantul Pavel Marturisitorul, originar din Tesalonic, a fost secretar si diacon al Sfantului Alexandru. Cand patriarhul Alexandru a fost intrebat pe patul mortii pe cine doreste sa lase pastor in urma sa, a raspuns: “De veti voi barbat dumnezeiesc si intelept, puternic sa va invete pe voi adevarul si luminand cu virtutile ca sfesnicul scos de sub obroc, sa il alegeti pe Pavel”.
Astfel, dupa moartea lui Alexandru, Pavel a fost ales patriarh al Constantinopolului.
Din nefericire, Pavel nu a fost acceptat de ereticii arieni si nici de Constantiu (337-361), imparat arian. A fost scos din scaun si nevoit sa se refugieze la Roma. Aici se va intalni cu Sfantul Atanasie cel Mare, alungat si el de Constantiu.
Este repus in scaun la insistentele imparatului apusean Constantin al II-lea, fratele lui Constantiu. Dupa moartea lui Constantin, Pavel va fi exilat la Cucuzon, in Armenia. Aici, pe cand se afla la slujirea Sfintei Liturghii, a fost sugrumat de arieni cu omoforul sau.
In timpul domniei imparatului Teodosie, moastele Sfantului Pavel Marturisitorul au fost mutate la Constantinopol, iar in anul 1236 ele au fost aduse la Venetia.