Sfântul Nifon s-a născut în ţinutul Peloponez din sudul Greciei, în perioada 1434-1440. A primit la botez numele Nicolae. Mai apoi, a fost tuns în cinul monahal de vestitul pustnic Antonie şi a primit numele de Nifon.
În anul 1483, Nifon a fost chemat la slujirea arhierească, fiind urcat în scaunul de Mitropolit al Tesalonicului. După numai trei ani, a ajuns patriarh al Constantinopolului în locul lui Simeon, care trecuse la cele veşnice.
În anul 1488, sultanul Baiazid al II-lea l-a îndepărtat pe patriarh din scaun. Acesta a ajuns la Mănăstirea Sfântului Ioan Prodromul (Botezătorul), pe insula din faţa oraşului Sozopolis (în Bulgaria de astăzi). Acolo, a ridicat un schit şi a petrecut până în anul 1496, când a fost chemat din nou în fruntea Patriarhiei Ecumenice. După doi ani, a fost din nou exilat de turci, în Adrianopol. Acolo, l-a cunoscut pe domnitorul Radu cel Mare al Ţării Româneşti (1495-1508). Radu cel Mare avea să-l aducă în anul 1504 în Ţara Românească, pentru a reorganiza Biserica. Din păcate, o relaţie nelegiuită de la Curtea Domnească a lui Radu cel Mare, între sora acestuia şi un boier moldovean căsătorit, a făcut ca Sfântul Nifon să se retragă, dezamăgit, la Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte Athos, apoi la Mănăstirea Dionisiu, unde a trecut la cele veşnice, pe 11 august 1508.
Ajuns domn, Neagoe Basarab a adus moaştele Sfântului Nifon în Ţara Românească, pentru a şterge greşeala domnitorului Radu. Gavriil Protul consemnează în lucrarea sa despre viaţa Sfântului Nifon: “Au dus, apoi, sicriul şi l-au pus deasupra mormântului lui Radu Vodă, rugându-se toată noaptea, împreună cu Neagoe Vodă, sfinţiei sale pentru iertarea păcatului lui Radu Vodă, care fără dreptate a lepădat pre sfântul de la sine şi l-a gonit din ţară. Şi - mare minune! - spre sfârşitul utreniei, vrând Dumnezeu să arate aievea iertarea păcatului lui Radu Vodă şi al altora care făcuseră nevoie şi scârbă sfântului, a văzut singur Neagoe Vodă descoperire ca aceasta de la Dumnezeu: s-au rupt scoabele cele de fier şi acoperământul mormântului lui Radu Vodă şi degrabă s-au desfăcut marmurile, iar dinlăuntrul s-a ivit trupul lui Radu groaznic şi întunecat, plin de puroi şi de putoare. S-a deschis şi sicriul Sfântului Nifon şi a izvorât de la sfântul izvor de apă care a spălat trupul lui Radu Vodă, arătându-l luminat. Apoi toate încuietorile şi pietrele singure s-au închis şi s-au arătat lui Neagoe şi a făcut mare mulţumire”.
Domnitorul a poruncit ca moaştele Sfântului Nifon să fie aşezate într-un sicriu de argint ferecat cu aur şi pietre preţioase şi înapoiate Mănăstirii Dionisiu. În semn de multumire, monahii mănăstirii i-au dăruit lui Neagoe Basarab capul şi mâna dreaptă a Sfântului Nifon, care au fost depuse la Mănăstirea Curtea de Argeş. În anul 1949, moaştele au fost mutate la biserica “Sf. Dumitru” - Catedrala Mitropoliei Craiovei, unde se află şi astăzi.
Nifon este primul sfânt canonizat pe pământ românesc. El a alcătuit Rugăciunea de dezlegare care se citeşte de fiecare dată la slujba înmormântării.