Sfinţii Mucenici Zenovie şi Zenovia, fraţi după trup şi după credinţă, au trăit pe vremea împăratului roman păgân Diocleţian (284-305 d.H.), prigonitorul creştinilor. S-au născut în cetatea Egeea din provincia Cilicia şi au moştenit de la părinţi o avere uriaşă pentru acele vremuri, dar mai ales credinţa nestrămutată în Domnul Iisus Hristos. La un moment dat, râvnind după dragostea Domnului, cei doi fraţi şi-au împărţit averea săracilor. Iar la scurt timp, datorită vieţii sale sfinte, Zenovie a fost ales episcop al cetăţii Egeea. Pentru lepădarea poftelor şi grijilor lumeşti, Dumnezeu i-a dăruit lui Zenovie puterea de a vindeca bolile şi neputinţele din popor.
În timpul persecuţiei declanşate de împăratul Dicoleţian împotriva creştinilor, Sfântul Zenovie a fost prins şi adus înaintea prefectului Lysias, care i-a spus: “Ai de ales una din două: ori viaţa, ori moartea. Însă viaţă vei avea numai dacă vei aduce jertfă zeilor noştri!” Auzind acestea, Episcopul Zenovie i-a răspuns demnitarului roman: “Viaţa fără Hristos înseamnă moarte, în timp ce moartea pentru El înseamnă viaţă, nicidecum moarte!”
Cronicile spun că, pe când era Zenovie supus torturilor, a venit în faţa judecătorului Zenovia, sora sa. Fără teamă, Zenovia a spus că doreşte “să bea paharul pe care îl bea fratele ei”, ca să dobândească şi ea cununa vieţii. Aşa stând lucrurile, au fost aruncaţi împreună în foc şi în păcură clocotită, iar în cele din urmă au fost decapitaţi.
