Sfântul Sava s-a născut în anul 334 d.H., într-un sat din ţinutul Buzăului. Părintele său duhovnicesc a fost preotul Sansala. Amândoi erau călugări misionari în ţinutul Buzăului (unde se pare că era şi o episcopie) şi converteau la creştinism daco-romani, goţi şi tot felul de barbari închinători la idoli.
În Viaţa Sfântului Mucenic Sava se spune că, în primăvara anului 372, a treia zi de Paşti, noaptea, ostaşii barbarului Athanaric i-au prins pe preotul Sansala şi pe fericitul Sava, i-au legat şi i-au bătut cumplit ca să se închine idolilor şi să mănânce bucate jertfite lor. Înfruntându-i cu mult curaj, Sava a fost condamnat la moarte prin înec: păgânii i-au legat un lemn de gât şi l-au aruncat în râul Buzău.
Aşa a trecut la Domnul Sfântul Mucenic Sava de la Buzău, la vârsta de 38 de ani, pe 12 aprilie 372. Moaştele sale au fost luate de creştini şi de preotul Sansala şi ascunse; apoi, de frica goţilor, au fost trecute “din ţara barbară în Romania”, adică în Imperiul Roman, la episcopul Ascholius al Tesalonicului, originar din Capadocia.
În anii 373-374, Sfântul Vasile cel Mare i-a cerut dregătorului Iunius Soranus al Sciţiei Mici să-i trimită “moaşte de sfinţi”. Prezbiterii din Dacia i-au trimis atunci moaştele Sfântului Mucenic Sava în Cezareea Capadociei, însoţite de o scrisoare. Scrisoarea, întocmită de un preot din Dacia (sau de Sfântul Bretanion de la Tomis) poartă titlul “Epistolă a Bisericii Lui Dumnezeu din Goţia (Dacia) către Biserica Lui Dumnezeu ce se găseşte în Capadocia şi către toate Bisericile Sfintei Biserici universale”. Ea a fost adresată tuturor bisericilor, nu numai celei din Capadocia, dându-i-se astfel un caracter ecumenic, universal, căutând să facă cunoscut tuturor că şi în Dacia au fost martiri pentru Hristos.
