Sfântul Mucenic Polieuct a trăit în secolul al III-lea d.H. și a fost ostaș în armata imperială romană. Se spune că prietenul cel mai bun al lui Polieuct, Nerah, care era creștin, își dorea mult să-l vadă pe acesta credincios. Nerah era cuprins de întristare, știindu-și prietenul străin de credința în Hristos. Auzind Nerah de persecuția pornită contra creștinilor, i-a spus lui Polieuct: “Prea iubite Polieuct, porunca împărătească, cea care pretutindeni se citește, ne va despărți unul de altul; pentru că eu mă țin de credința creștinească, iar tu de cea elinească; și când mă vor lua la moarte, te vei lepăda de mine”.
Auzind aceasta, Polieuct îndată a înțeles ce voiește Nerah și, luminându-se cu darul Lui Dumnezeu, a început a gândi la cele dumnezeiești. Polieuct și-a adus aminte de o vedenie pe care o avusese mai înainte cu câteva zile și i-a spus bunului său prieten: “Nu te teme, prietene Nerah, nicio despărțire nu va fi, pentru că L-am văzut în vedenie pe Hristos, Căruia tu Îi slujești, apropiindu-se de mine și, luându-mi haina, m-a îmbrăcat cu altă haină nouă, al cărei preț și frumusețe nu este cu putință a o spune, iar nasturii de la haina aceea erau de aur. Apoi și un cal înaripat mi-a dat”. Nerah i-a răspuns: “Se cade să lași păgânătatea elinească și să te îmbraci întru Hristos, prin credința cea dreaptă; iar calul înaripat să știi că înseamnă alergare grabnică spre cer”. Polieuct s-a apropiat atât de mult de Hristos, încât, la scurt timp, a purces la distrugerea idolilor păgâni. Felix, socrul lui Polieuct - care avea împuternicire de la împărat să-i prigonească pe creștini - a încercat să-l convingă să renunțe la credință. Pentru că a refuzat, a poruncit să i se taie capul.
