Sfântul Mucenic Irineu, Episcop de Sirmium; Sf. Eutihie, Patr. C-polului; Sf. Cuv. Platonida (Denia Prohodului - Vinerea Mare) | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sfântul Mucenic Irineu, Episcop de Sirmium; Sf. Eutihie, Patr. C-polului; Sf. Cuv. Platonida (Denia Prohodului - Vinerea Mare)

În fiecare an, la 6 aprilie, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfântului Mucenic Irineu, Episcop de Sirmium în timpul domniei împăratului roman Diocletian (284-305 d.H.). Informaţii preţioase despre viaţa bisericească a primelor comunităţi creştine - şi despre sfinţii martiri - ne-au rămas din aşa-numitele “Acte martirice”, documente întocmite după procesele de judecată ale celor ce au pătimit pentru credinţă. Dintr-un astfel de Act martiric aflăm că Irineu era episcop în scaunul de la Sirmium şi că a fost judecat şi condamnat la moarte de Probus, guvernatorul provinciei.

Tot astăzi, îl prăznuim pe Sfântul Eutihie. Eutihie s-a născut în provincia Frigia, din părinţi creştini. Potrivit Sfinţilor Părinţi, când era copil, Eutihie se juca cu alţii de vârsta lui, jocul fiind acela de a-şi scrie fiecare numele, iar alături ceea ce vor fi în viaţă. Când i-a venit rândul, Eutihie a scris “Eutihie - Patriarh”.

La vârsta de 30 de ani, Eutihie a fost ales stareţ al mănăstirii din Amasia, iar la 40 de ani a fost trimis de Mitropolitul Amasiei ca delegat la al V-lea Sinod Ecumenic, ţinut la Constantinopol, în anul 553.

Când s-a adus în dezbaterea Sinodului dacă ereticii puteau fi daţi anatemei după moartea lor, Eutihie a arătat că da, acest lucru se poate, pe baza cuvintelor dumnezeieşti din Cartea a Treia a Regilor (sau Prima, după alte cronologii), 13: 1-8, şi de la Cartea a Patra a Regilor (sau a Doua, după alte cronologii), 23:16. La sinod, împăratul Iustinian şi patriarhul Mina l-au îndrăgit mult pe Eutihie. Mina l-a rugat pe împărat ca Eutihie să ocupe scaunul patriarhal după moartea sa. Acest lucru s-a întâmplat, Eutihie păstorind Biserica în pace, timp de 12 ani. După aceşti ani, împăratul Iustinian a căzut în erezia monofizită. Pentru că s-a împotrivit ereziei, Patriarhul Eutihie a fost exilat la mănăstire, unde a rămas încă 12 ani şi opt luni. Eutihie a fost făcător de minuni; vindeca oamenii de boli prin rugăciune şi prin ungerea cu untdelemn sfinţit.

După moartea împăratului Iustinian, a fost uns împărat Iustin. Acesta l-a rechemat pe Eutihie în scaunul patriarhal de la Constantinopol, în care a rămas până la moarte (582 d.H.).

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro