Sfântul Mucenic Clement s-a născut la Roma şi a fost contemporan cu Sfinţii Apostoli. La 24 de ani, Clement a plecat să-şi caute părinţii şi fraţii despre care nu mai ştia nimic. I-a întâlnit atunci pe Sfântul Barnaba şI pe fraţii săi deveniţi ucenicii Sfântului Apostol Petru. Prin purtarea de grijă a Lui Dumnezeu, Clement îşi va regăsi şi părinţii.
Sfântul Clement a fost hirotonit Episcop al Romei, după Lin şi Anaclet, înainte ca Sfântul Apostol Petru să fie răstignit de sângerosul împărat Nero. A convertit la creştinism mulţi necredincioşi; într-un singur an, de Paşti, a botezat 424 de oameni. Pe timpul împăratului Domitian (81-96 d.H.), Clement a fost torturat pentru că nu a jertfit zeilor, fiind ucis mai apoi, pe timpul împăratului Traian (98-117 d.H.). Păgânii i-au legat o ancoră de fier de gât şi l-au aruncat în mare.
Se spune că, an de an, la pomenirea sfântului, apa se depărtează de mal până la locul unde a fost martirizat, creştinii ajungând la locul acela pe uscat. Odată, un copil a fost uitat de părinţi în locul prefăcut în uscat. Anul următor, când marea s-a retras din nou, copilul a fost găsit sănătos, lângă mormântul sfântului. Întrebat cum s-a hrănit şI cum a fost păzit nevătămat, copilul a spus că a fost hrănit de sfântul care era acolo.
Dintre operele puse pe seama Sfântului Mucenic Clement, Episcopul Romei, doar una este autentică: “Scrisoarea I către Corinteni”, păstrată în greacă, latină,
siriană şi coptă. Clement este recunoscut ca autor al ei de către istoricii Eusebiu şi Ieronim şi de Episcopul Dionisie al Corintului (170 d.H.), într-o scrisoare adresată Episcopului Soter al Romei.
