Sfântul Mare Mucenic Eustaţie a fost general al armatei romane în vremea împăratului Traian (98-117 d.H.). Înainte de a primi botezul creştin, se numea Placid. Într-o zi, aflându-se la vânătoare, Eustaţie a gonit un cerb, fiind la un pas să-l răpună. Prin descoperire dumnezeiască, generalul a văzut între coarnele cerbului cinstita Cruce a Mântuitorului Iisus Hristos şi a auzit un glas: “Placide, pentru ce Mă prigoneşti? Eu sunt Hristos, pe Care tu Îl cinsteşti fără să ştii prin lucrările tale cele bune”. La puţin timp după această minune, Placid împreună cu soţia şi copiii s-au botezat în religia creştină. La botez, generalul a primit numele de Eustaţie, soţia sa s-a numit Teopista, iar cei doi fii Agapie şi Teopist.
După botez, Eustaţie a mers la locul unde i s-a descoperit Dumnezeu, pentru a-I mulţumi, şi atunci a auzit din nou glasul Domnului care i-a vestit că va avea parte de moarte mucenicească.
Eustaţie s-a retras din armată pentru o vreme, dar a revenit la stăruinţele împăratului Traian, care vroia să biruiască în luptele cu barbarii. Şi într-adevăr, armata romană a ieşit învingătoare, avându-l conducător pe Sfântul Eustaţie.
Între timp, împăratul Traian a murit, iar noul împărat, Adrian, i-a cerut generalului să aducă jertfe zeilor. Pentru că a refuzat, Sfântul Eustaţie a fost aruncat fiarelor sălbatice, împreună cu familia sa. Şi pentru că animalele nu le-au făcut niciun rău, mărturisitorii au fost aruncaţi într-un cazan de aramă încins. Minune: a treia zi, trupurile sfinţilor au fost scoase din cazan întregi şi nearse, spre uimirea călăilor.
Aşa au trecut la Domnul Sfântul Eustaţie, soţia sa Teopista cu cei doi fii: Agapie şi Teopist.
