Sfântul Mare Mucenic Areta; Sf. Mucenici Sevastiana şi Valentin | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sfântul Mare Mucenic Areta; Sf. Mucenici Sevastiana şi Valentin

Sfântul Mare Mucenic Areta a fost eparhul cetăţii Nagran din sudul Arabiei, pe timpul împăratului creştin Iustin (sec. V d.H.). Areta a dobândit moarte mucenicească în anul 523 d.H., împreună cu alţi patru mii de creştini (preoţi, monahi, monahii, bărbaţi, femei şi copii), când păgânul Dunan a pornit război împotriva acestei cetăţi creştine. Sinaxarul ortodox aminteşte faptul că, deşi Areta era atât de înaintat în vârstă încât nici nu mai putea umbla, acesta i-a întărit prin cuvânt pe cetăţenii cetăţii, în credinţa în Iisus Hristos.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro