Sfântul Pantelimon s-a născut în anul 284 de la Hristos, în oraşul antic Nicomidia şi a trăit în timpul necredinciosului împărat Maximian (286-305 d.H.). La naştere, a primit numele de Pantoleon, care însemna “cel în toate puternic ca un leu”; un nume păgân, căci tatăl său împărtăşea credinţa în zei. Evula, mama sa, era creştină, însă a murit când Pantoleon avea câţiva anişori. La îndemnul tatălui său, Pantoleon a absolvit Şcoala de Medicină din Nicomidia, făcând ucenicia cu renumitul medic Eufrosin.
Mai apoi, Pantoleon a aflat de la preotul Ermolae că Iisus Hristos este singurul doctor adevărat. Iar după ce a ridicat din morţi un copil ce fusese muşcat de o viperă - prin chemarea Domnului Iisus Hristos - a cerut să fie botezat în religia creştină. Pantoleon şi-a luat de “Pantelimon” (“cel cu totul milostiv”) după ce a fost botezat de preotul Ermolae.
La scurtă vreme, Sfântul Pantelimon a reuşit să ajungă la o cunoaştere desăvârşită a artei medicale, aşa încât împăratul Maximian - care-i remarcase calităţile - intenţiona să-l ia la palat ca medic particular. După ce a vindecat un orb, împăratul i-a cerut Sfântului Pantelimon să renunţe la credinţa creştină. Acesta, însă, a refuzat şi i s-a tăiat capul. Se spune că, în momentul execuţiei, ar fi curs lapte din trupul mucenicului, în loc de sânge.
Din anul 303 d.H., anul martiriului său, Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon este considerat ocrotitorul medicilor. Fiind un milostiv tămăduitor al bolnavilor, mai multe spitale şi aşezăminte au purtat şi poartă şi azi numele său. Sfântul Pantelimon este chemat totdeauna în rugăciuni, de către preoţii Bisericii, la Sfinţirea Apei şi la Taina Sfântului Maslu, împreună cu Sfântul Sfinţit Mucenic Ermolae şi cu ceilalţi sfinţi doctori fără de arginţi şi făcători de minuni.
