Sfântul Lavrentie a vieţuit în secolul al III lea. Lavrentie a fost arhidiaconul episcopului Sixt.
Din cauza persecuţiei împotriva creştinilor, Sixt a fost luat spre a fi judecat, împreună cu doi dintre diaconii săi: Felicissimus şi Agapitus. Pe când cei trei erau aruncaţi în temniţă, Arhidiaconul Lavrentie a spus către Sixt: “Unde mergi, Părinte, fără fiul tău? Unde grăbeşti, Preasfinţite, fără al tău arhidiacon?”. La auzul acestor cuvinte, episcopul i-a răspuns: “Nu fiule, nu te părăsesc, dar lupte încă şi mai mari te aşteaptă. Noi, cs bătrânii, ne-am angajat într-o luptă uşoară. Dar pe tine, tânăr viguros, te aşteaptă o victorie şi mai plină de glorie asupra tiranului. Nu mai plânge. Peste trei zile Diaconul îi va urma Preotului”.
După arestarea acestora, Lavrentie a vândut vasele bisericii şi a împărţit banii săracilor
În timp ce Sixt era dus pe Via Appia, spre a i se tăia capul, Sfântul Lavrentie i-a ieşit în cale şi i-a strigat: “Nu mă lăsa, Părinte Sfânt, pentru că am împărţit deja comorile pe care mi le-ai încredinţat”. După ce a rostit aceste cuvinte, a fost luat de soldaţi şi somat să-i dăruiască împăratului comorile de care vorbise. Ca împăratul să cunoască despre ce comori era vorba, Lavrentie va chema şchiopii, orbii, bolnavii care se bucuraseră de banii daţi de Lavrentie.
Cuprinşi de furie, i s-a cerut acestuia să se închine idolilor. A refuzat şi astfel a fost închis în temniţă. Aici l-a vindecat de orbire pe Lucillus şi apoi l-a botezat. Temnicerul Hippolytus, fiind martor la minune a cerut şi a primit şi el botezul. S-a numărat şi el în rând cu mucenicii, fiind omorât pentru credinţa în Hristos (vezi ziua de 13 august).
După mai multe chinuri, a fost întins pe un grătar aşezat pe cărbuni aprinşi. Lavrentie le-a răspuns: “Eu mă dau ca jertfă plăcut mirositoare singurului Dumnezeu adevărat, pentru că jertfa ce se cuvine lui Dumnezeu este o inimă înfrântă şi smerită” (Psalmii 50 :18). Pe când soldaţii întăreau focul, el i-a vestit împăratului: “Învăţă că acest jăratec mă răcoreşte dar pe tine te va chinui veşnic. Acum că sunt ars pe o parte, întoarce-mă pe partea cealaltă !”. După ce a fost întors şi pe cealaltă parte, a rostit o ultimă rugăciune: “Mulţumesc Ţie, Iisuse Hristoase, pentru că m-ai învrednicit să intru pe porţile Împărăţiei Tale”, iar apoi şi-a dat duhul.
Primind pătimirea focului, Lavrentie a stins focul cel necurat al idolatriei. În iconografie, el este reprezentat cu cădelniţa cu jar în mână, cădind şi înmiresmând Biserica lui Hristos.
Tot astăzi, facem pomenirea Sfântului Iron, filosoful; Sfinţilor şase Mucenici care au murit în Vizie.
