Sfântul Iosif imnograful; Sfinţii Cuvioşi Gheorghe de la Maleon, Zosima şi Platon | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sfântul Iosif imnograful; Sfinţii Cuvioşi Gheorghe de la Maleon, Zosima şi Platon

Sfântul Iosif s-a născut în Sicilia, din părinţi evlavioşi; după moartea lor, s-a mutat în Tesalonic, unde s-a făcut monah. Iosif s-a făcut tuturor plidă prin post, rugăciune, cântări de psalmi, privegheri şi nevoinţe. Episcopul Tesalonicului l-a hirotonit preot, iar Grigorie Decapolitul a fost atât de impresionat, încât l-a chemat la mănăstirea sa din Constantinopol. Când a reînceput lupta împotriva sfintelor icoane, pe vremea lui Leon Armeanul, Iosif a fost trimis la Roma ca să ceară Papei şi Bisericii Romei să lupte pentru Ortodoxie.

Aflându-se în călătorie, Iosif a fost răpit de eretici şi dus în Insula Creta, unde a stat închis şase ani. Iosif s-a bucurat pentru chinurile suferite; de aceea, aducea neîncetat laudă Lui Dumnezeu, socotindu-şi cătuşele ca şi podoabe de aur. În ziua Naşterii Domnului, în al şaselea an al întemniţării lui losif, Leon Armeanul a fost asasinat în biserică, pe când asculta Utrenia. În acel moment, Sfântul Nicolae i s-a înfăţişat lui losif în închisoarea din Creta şi i-a zis: “Ridică-te şi urmează-mi!”

Iosif s-a simţit ridicat în văzduh şi s-a trezit înaintea porţilor cetăţii Constantinopol, şi toţi s-au bucurat la vederea lui. Sfântul Iosif a alcătuit canoane şi imne pentru slujbele multor sfinţi. Avea darul înaintevederii, drept pentru care Patriarhul Fotie l-a rânduit duhovnic al cinului preoţesc, ca pe un “om al Lui Dumnezeu, un înger în trup şi un părinte al părinţilor”. Sfântul Iosif imnograful s-a mutat la Domnul la adânci bătrâneţe, în ajunul Sfintei şi Marii Zi Joi, la anul 883 după Hristos.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro